DAL Travel lansează propriul stand virtual la Târgul de Turism al României – ediția de primăvară

Daniela Nedelcu. FOTO DAL Travel

Cu ocazia Târgului de Turism, ediția de primăvară, DAL Travel, unul dintre cei mai cunoscuți touroperatori din România cu produse turistice tip premium și de circuit, înființat în anul 2000 și membru al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), lansează standul său online, cu un program extins față de data derularii propriu zise a TTR.

Cu această ocazie, vor fi lansate produsele noi din portofoliul său din acest an, respectiv circuite private (private tours), cu maxim 7 turiști, pachete de tip city break (în Europa), respectiv promoții early booking la circuite cu însoțitor, inclusiv la cele de Paște și la croaziere.

Circuitele private de vară (Private Tours) au un itinerar deosebit de atractiv, în Italia și Franța (Coasta de Azur). Turiștii vor avea ocazia să descopere comorile Italiei de Sud, Lombardia și Marile Lacuri, Toscana și Cinque Terre sau combinația Coasta de Azur și Liguria. Toate aceste circuite durează 7 nopți / 8 zile, sunt operate la destinație cu un minivan, au un ghid însoțitor și un număr restrâns de turiști (maxim 7). Legat de aceste circuite, DAL Travel a înregistrat o creștere a cererii de 35% față de anul precedent.

Tot cu această ocazie, DAL Travel lansează prin standul său virtual peste 80 de pachete city break pentru turiștii individuali, cu tarife ce pornesc de la 350 euro/persoană, în cameră dublă, ce includ: 3 sau 4 nopți cazare, zbor (direct/conexiune optimă) cu avionul, taxele de aeroport, cazare la hoteluri de 3*/4*, atent selecționate, mese conform program, asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism.

Pentru perioada vacanței de Paște, turiștii pot alege un circuit cu însoțitor de grup în Europa, Orientul Mijlociu, Asia, America de Sud, America Centrală și Africa, cu reduceri de până la 150 euro/persoană.

De asemenea, DAL Travel a lansat 74 de promoții  de tip  early booking ce pot fi identificate pe SITE la CalenDAL (alegând luna dorită)  sau la pagina de Promoții / Târg de Turism, unde sunt menționate cronologic circuitele cu însoțitor de grup, aflate în promoție. Circuitele care vor avea loc în perioada martie – noiembrie includ destinații pe toate continentele și au reduceri de până la 150 euro/persoană. De exemplu, destinații precum Africa de Sud, Pakistan, Peru, Australia și Noua Zeelandă, Capitalele Baltice sau Țările Nordice, au reduceri de neratat.

„Suntem o agenție de turism specializată pe produse premium, circuite, destinații exotice și tocmai de aceea, pentru a impulsiona acest tip de turism, am decis să participăm virtual și la această ediție a târgului de turism, prin standul nostru online, în care am inclus atât destinații exotice, cât și circuite sau capitale din țările europene ori croaziere, cu reduceri importante. Precedentele noastre campanii cu oferte speciale s-au bucurat de mare succes, ceea ce indică apetitul românilor de a călători,  Tocmai de aceea, anul în curs se va derula sub auspiciul: „Aventurile unei vieți” în tradiția unică DAL Travel! Conștientizăm trendul general actual al faptului că turiștii folosesc din ce în ce mai des mediul online, dublat, firește, de dorința de a beneficia de expertiza consultanților noștri. Ca atare, considerăm că târgurile virtuale au un rol din ce în ce mai important pentru publicul larg, neexcluzându-i pe cei care ne accesează direct, la sediu”, subliniază Daniela Nedelcu, director general DAL Travel.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*