Dacă elevii ar pune note sistemului de educație din România, el aproape că ar rămâne corijent

Conferință SuperTeach

După un an plin de neprevăzut și multe schimbări la care atât profesorii, cât și elevii și părinții au fost nevoiți să se adapteze din mers, la care s-a adăugat și o vacanță surpriză de patru săptămâni, luna mai se prefigurează a fi o lună dedicată evaluărilor și concluziilor de final de an școlar. Cum vor reveni elevii la școală după o lună de vacanță? Vor fi pregătiți pentru evaluările pe care le vor susține? Cum vor fi ei testați și mai ales cum ar trebui să fie motivați în învățare prin testare, evaluare și feedback constructiv? Acestea au fost câteva dintre temele de discuție dezbătute de profesorii, experții în educați și antreprenorii prezenți la conferința online organizată de organizația educațională SuperTeach, ”Revoluția Mentalității în Educație – Principii și Metode de Evaluare”, care a avut loc sâmbătă, 24 aprilie a.c.

Cât de pregătiți sunt elevii, în special cei din mediul rural, pentru încheierea anului școlar și susținerea examenelor finale

”Elevii nu sunt pregătiți nici să vină la școală, nici de evaluări, nu au cum să fie după un an cum a fost acesta și o vacanță surpriză de patru săptămâni. Evaluările sunt necesare însă cred că trebuie să fie regânduite. Iar după evaluări ar trebui să putem face un plan remedial, un plan de măsuri”, a precizat Floriana Sica Șerban, profesor de religie în mediul rural, în cadrul Conferinței SuperTeach. 

La rândul lor Ana Maria și Diana, două eleve de clasa a VIII -a, respectiv clasa a XI-a au vorbit despre ultimul an de școală ca fiind ”complicat”. ”Sunt speriată de sitemul românesc. Îmi vine să fug”, a spus Ana-Maria, iar Diana a povestit că se simte ”înfricoșată de ce va urma”. Ce notă ar da elevele sistemului de educație din România? “2 și 5”, au răspuns acestea, precizând că nu este în regulă faptul că unii profesori se axează doar pe ceea ce învață elevul pe de rost: ”Ar trebui să se concentreze pe ceea ce înțelegem dintr-o lecție, să facem ascultarea ca o dezbatere, să fie o comunicare deschisă.” 

Carnetul de note nu reprezintă potențialul uman, doar o masură a performanței obținute la un moment dat

Diana Brătucu, profesor învățământ primar la Școala Gimnazială „Traian” din Craiova și facilitator de Mentalitate Deschisă în Educație, a reamintit în cadrul conferinței de rezultatele testelor PISA 2018 care arată că 44% dintre elevii din România nu înțeleg ce citesc și 47% dintre aceștia nu pot rezolva probleme matematice de bază. De asemenea, conform unei simulări realizate de un profesor colaborator al OECD pentru România, dacă copiii născuți după 2016 ar urma să obțină evaluări mai bune (să nu mai existe analfabeți funcționali în 2030) atunci PIB-ul României ar crește cu 1194 miliarde de dolari, iar salariile s-ar majora cu 12% în fiecare an. Cum am putea să îmbunătățim această situație?

”Consider că cel puțin la ciclul primar, ar trebui eliminate calificativele. De asemenea, ar fi important ca noi, profesorii și părinții, să nu mai punem atâta presiune pe copii în ceea ce privește notele”, răspunde Diana Brătucu. Profesoara a recunoscut că este unul dintre dascălii pentru care ”carnetul de note nu reprezintă potențialul uman, ci este doar o masură a performanței obținute la un moment dat, așa cum citim în cartea Manifestul Educației”.

La rândul său, Dragoș Anastasiu, cofondator SuperTeach, a militat pentru o mai mare atenție pe care dascălii ar trebui să o acorde modului în care copiii sunt învățați să colaboreze între ei decât pe evidențierea greșelii:  ”O lucrare de nota 7 sau 8 este de obicei plină de pix roșu, evidențiindu-se greșelile, nu faptul că în proporție de 80% aceea este o lucrare bună”.

Anca Tîrcă, expert în educație și promotoare activă a educației moderne, a punctat:

”Școala nu pregătește elevii pentru teste, așa cum pare uneori, ci îi pregătește pentru viață. Dacă am înțelege acest lucru și l-am aplica în școală, lucrurile ar sta altfel”. Referindu-se la perioada pandemică pe care o trăim, Tîrcă a evidențiat faptul că cele mai importante două direcții de care ar trebui să țină cont toți cei implicați în acest moment în educație sunt calitatea lecțiilor online și starea de bine a profesorilor și a elevilor. ”Haideți să ieșim întregi la minte și la trup din această perioadă, apoi ne ocupăm și de celelalte aspect ale educației!”, a fost apelul său.    

Secretar de Stat: Fiecare profesor trebuie să ceară feedback elevilor, nu Ministerul Educației

Radu Szekely, secretar de stat în Ministerul Educației a intervenit în cadrul conferinței SuperTeach pentru a face câteva clarificări în ceea ce privește un subiect aflat pe agenda publică, în acest moment – așa-zisa evaluare pe care elevii ar urma să o facă profesorilor:

”Nu intenționăm să facem o altfel de evaluare. Este vorba doar de ceea ce există deja, de ani buni, în legislația noastră. Cred că s-a înțeles greșit și atunci aș vrea să clarific acest lucru. Evaluarea profesorilor se face în mod sitematic de ani de zile, exista o metodologie aprobată de Ministerul Educației în 2011, care presupune 3 elemente: autoevaluarea profesorului bazat pe criterii de performanță pe anumite domenii, evaluarea comisiei din școala și o evaluare a consiliului de administrație. Doar aceste trei entități pot evalua profesorul. Ceea ce s-a discutat în ultimele două săptămâni este referitor la rolul pe care ar trebui să îl aibă evaluarea satisfacției beneficiarului – adică a elevului. Acest aspect există în lege tot din 2011 – evaluarea satisfacției beneficiarilor – ceea ce înseamnă că fiecare profesor evaluează deja în ce măsură elevii sunt satisfăcuți de procesul de predare și învățare. Nu este nimic nou. Mai mult, din 2016 exisă un ordin al ministrului prin care s-a aprobat statutul elevului care prevede dreptul acestuia de a da feedback profesorilor printr-un chestionar semestrial. Acest feedback nu este evaluare, ci o parte a evaluării și a autoevaluării. Feedback-ul este foarte important în orice organizație, nu este nici critică, nici laudă. Nu s-a pus niciodată problema evaluării, dar e absolut normal să cerem ca furnizori de servicii de educație feedback din partea elevilor. Elevii trebuie intrebați dacă înțeleg, dacă se simt bine la clasă, dacă sunt implicați, dar trebuie întrebați de fiecare profesor în parte, nu de Ministerul Educației.”

Întrebat cât de obiectiv poate feedback-ul elevilor oferit profesorilor, Radu Szekely a precizat că până la urmă ”este și rolul școlii să îi învățăm pe elevi să dea feedback. Este parte din rolul nostru de a-i pregăti pentru viață”. De asemenea, secretarul de stat a adăugat că și ministerul educației își dorește să primească feedback de la profesori, părinți și toți cei implicați în actul educației, însă ”nu ne spuneți că suntem incompetenți dacă nu ne spuneți și de ce, ce am putea face mai bine, ce am putea face altfel.”

Răspunzând unei întrebări adresate de Dragoș Anastasiu privind șansele reale de a îmbunătăți educația în următorii cinci ani, Radu Szekely a spus:

”Avem șanse să facem acest lucru, avem un program de guvernare reformator, proiectul România Educată presupune schimbari de paradigmă, avem dorință la nivel național de a schimba ceva. Important este să fim cu toții implicați: mediul privat, elevii, părinții, profesorii, toți. Aportul fiecaruia este important.” 

Carmina Vakulovski și Simona Rusu, facilitatori Mentalitate Deschisă în Educație, au avut pe final câteva sfaturi pentru profesorii participanți. ”Fiți empatici, gânditi-vă la elevi ca cei mai dragi membri ai familiei voastre și apreciati orice progres realizat de elevi!”, i-a îndrumat Carmina Vakulovski pe dascăli, în timp ce Simona Rusu a precizat că ”este foarte important să ne conectăm cu copiii, chiar dacă suntem online. În momentul în care ajungem la inimile lor, vom ave aimpactul dorit”.

Totodată, în cadrul conferinței, organizată în parteneriat cu Telekom România, SuperTeach a anunțat următoarele evenimente dedicate profesorilor, pentru perioada următoare:

27 aprilie, ora 17.00 – Webinar ”Cogniția ancorată și modificarea educației”, susținut de Thea Ionescu, conferențiar universitar la Departamentul de Psihologie, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea Babeș – Bolyai;

28 aprilie, ora 17.00 – Atelier SuperTeach – Predare cu Mentalitate Deschisă, facilitat de Laura Nicoară, profesor Limbi Străine Hunedoara;

6 mai, ora 9.30 – Webinarul ”Educația digitală continuă în ,,noul normal”, susținut de Flavia Zah și Laura Nicoară.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*