Cum au evoluat tarifele pe litoralul bulgăresc. Oportunitate pentru vacanțele în extrasezon, la prețuri mai mici cu până la 50% față de sezon

Hoteluri în Nisipurile de Aur. FOTO IRI Travel

Litoralul bulgăresc reprezintă destinația de vacanță externă aflată în primele locuri în topul preferințelor turiștilor români atunci când vine vorba de vacanța de vară, iar motivele pentru care Bulgaria ocupă acest loc sunt destul de numeroase. Cu toate acestea, este firesc ca înainte de toate, cei care intenționează să-și petreacă vacanța aici să-și pună întrebări cu privire la costurile pe care le implică o experiență de acest gen. Ca atare, consultanții Travel Planner, touroperator cu o experiență de peste 14 ani în organizarea de vacanțe, în mod special în această destinație, au realizat un studiu privind evoluția tarifelor și preferințele turiștilor români pentru sezonul 2022.

Cel mai întâlnit regim de cazare pe litoralul bulgăresc este cel all inclusive, ceea ce înseamnă că turiștii au asigurate la hotel cele trei mese principale pe zi, băuturi locale, alături de alte eventuale facilități. Există hoteluri cu servicii all inclusive de bază, dar și hotelurile foarte bine cotate, cu servicii superioare (ultra all inclusive).

Turiștii își pun întrebări în privința tarifelor și când să rezerve. Sunt contrariați că este scump. Dar realitatea este că s-a scumpit peste tot, mai ales la prețurile pentru produsele de bun consum sau pentru utilități. Scumpirea este normală, însă în turism este mult mai decentă decât pentru alte bunuri.

În general, 2022 se anunță a fi un an dificil și greu predictibil pentru hotelieri pentru că sunt fluctuații foarte mari de costuri din partea furnizorilor, chiar de la săptămână la săptămână (carne, ouă, ulei și alte produse). Acesta este un motiv pentru care unii hotelieri poate nu-și permit să ofere reduceri speciale, pentru că ar însemna să taie din calitatea serviciilor. Unii hotelieri au fost prevăzători și au luat decizii bune, crescând prețurile din timp și anunțând agențiile de turism, pentru a păstra calitatea serviciilor.

Tocmai de aceea, recomandăm turiștilor să apeleze la agențiile de turism, care au întotdeauna cea mai bună selecție a hotelurilor, în timp real. Un hotel care era foarte bine cotat anul trecut poate suferi la calitatea serviciilor în acest sezon dacă nu s-a pregătit.

Tarife începând cu 250 euro pentru un sejur de 5 nopți

Spre exemplu, un sejur de 5 nopți (15 – 20 iunie) la mare in Bulgaria, pentru o familie cu un copil și doi adulți, poate avea un preț începând cu 319 euro la un hotel de 3 stele cu all inclusive, și până la aproximativ 1053 euro la cel mai bun resort de pe întreg litoralul (Reina del Mar), cu regim de cazare ultra all inclusive.

Prețuri mai mari în 2022

Cel mai convenabil regim de cazare se dovedește a fi cel all inclusive, care va scuti turistul de cheltuielile de la restaurante, astfel încât, indiferent de bugetul pe care îl are alocat pentru vacanţă, acesta va ieşi în câștig. Totuși, e bine de avut în vedere că în comparație cu sezoanele trecute, anul acesta se anunță o creștere a prețurilor și în turism – atât la cazare, cât și la restaurante și alte servicii. Știm cu toții că această creștere este considerată a fi un efect al pandemiei și al inflației.

Este dificil să facem o predicție asupra tarifelor în această vară. Ele vor îngheța dar e posibil, în același timp, să apară și oferte speciale last minute sau dimpotrivă. Recomandăm turiștilor să urmărească în timp real ofertele agențiilor de turism. Unele hoteluri își asumă un grad de ocupare mai mic, de până la 70%, având probleme cu staff-ul, similare problemelor din România dar și din alte țări.

Numărul turiștilor germani dar și din alte țări din Europa occidentală este destul de mic pentru luna iunie. De aceea există oferte speciale interesante, în funcție de hotel, mai ales că în contextul conflictului din Ucraina încă nu e foarte sigură evoluția turismului în acest sezon.

Deși Bulgaria se află în topul celor mai accesibile destinații de vacanță, consultanții Travel Planner previzionează o scădere a numărului total de turiști români către această destinație, datorită ofertei variate și a unei o concurențe puternice din partea litoralului românesc, odată cu re-emiterea voucherelor de vacanță.

Perioada în care alegi să călătorești pe litoralul bulgăresc

Un alt criteriu care dictează prețul vacanței la mare în Bulgaria este și perioada în care alegi să călătorești. O vacanță în luna iunie sau la jumătatea lunii septembrie poate fi semnificativ mai convenabilă la preț decât o vacanță la început de august, în vârf de sezon. Desigur, fiecare perioadă vine cu avantajele și dezavantajele sale.

Vacanțe mai ieftine în extrasezon cu până la 50%

Spre exemplu, un sejur de 5 nopți de cazare pentru doi adulți și un copil, la un hotel de 4 stele din Sunny Beach (Effect Grand Victoria Hotel) are un preț de 968 euro în perioada 1.08 – 6.08, în timp ce pentru perioada 10.09 – 15.09, la același hotel, tot 5 nopți de cazare, costă 465 euro. Acest hotel oferă cazare în regim all inclusive și este unul dintre hotelurile bine cotate din cea mai animată stațiune a litoralului bulgăresc – Sunny Beach.

Nume hotel 15-20.06 1-6.08 10-15.09 dif iunie % dif sept%
5 stele
Reina del Mar 1053 1619 1135 35 30
Melia Grand Hermitage 781 1104 680 29 38
Amelia 848 1150 816 26 29
Sol Nessebar Palace 651 1095 731 41 33
Riu Palace 738 972 711 24 27
4 stele
Pliska 319 420 252 24 40
HVD Miramar 848 1200 791 29 34
HVD Viva 576 840 557 31 34
Melia Sunny Beach 667 978 606 32 38
Sol Luna Bay 577 920 648 37 30
Effect Victoria 551 969 465 43 52
Prestige 425 675 442 37 35
Zornitsa 543 704 458 23 35
Vistamar 756 1346 842 44 37
Kaliakra Beach 617 1048 642 41 39

Prețuri hoteluri de 5 stele litoral Bulgaria

Hotelurile de 5 stele de pe litoralul bulgăresc sunt în număr destul de mare și se găsesc în fiecare stațiune cunoscută. Dintre toate, am putea spune că Reina del Mar din Obzor este unul dintre cele mai

Prețuri hoteluri de 4 stele litoral Bulgaria

În general, hotelurile de pe litoralul bulgăresc cotate cu 4 stele sunt preferatele românilor, căci au un raport calitate/preț ok, servicii bune, iar regimul de cazare all inclusive implică mese bine organizate, cu feluri de mâncare variate, descrise ca fiind gustoase.

Hotelurile de 3 stele, o variantă mai puțin solicitată

Spre deosebire de hotelurile cotate cu 4 stele, cele de 3 stele sunt mai puțin solicitate de către turiștii români care-și fac vacanțele pe litoralul bulgăresc. În general, aceștia caută să se poată bucura de confort și de servicii bune și foarte bune, însă există și câteva hoteluri cotate cu 3 stele care pot asigura o cazare decentă în regim all inclusive.

Prețuri la plajă în Bulgaria 

Plajele din Bulgaria rămân principala atracție a celor care vin să-și facă vacanțele aici, iar pentru cei care aleg să meargă la plaje amenajate, prețurile pentru închirierea șezlongurilor și a umbrelelor reprezintă un subiect de interes.

Există hoteluri care oferă gratuit șezlonguri și umbrele, în limita locurilor disponibile, dar și hoteluri sau plaje unde acest serviciu este contra cost. De exemplu, în Sunny Beach, un șezlong costă în jur de 10-20 leva, în Nisipurile de Aur, între 20-30 leva. În Albena, prețurile pentru șezlonguri și umbrele sunt mai scăzute, iar dacă ești cazat în stațiune, le primești gratuit.

În Nessebar, un șezlong la plajă costă în jur de 8-10 leva, iar în Sozopol, dacă mergi spre exemplu la una dintre plajele private bine amenajate, pentru două șezlonguri și o umbrelă vei plăti în jur de 24 leva, iar pentru un baldachin, aproximativ 30 leva.

Costuri parcare litoral Bulgaria

De luat în calcul este și costul parcării – pe care fie o vei avea asigurată gratuit la hotel, fie va trebui să o plătești. Spre exemplu, în Sunny Beach sau Nisipurile de Aur, o zi de parcare costă între 10 și 20 leva/zi în funcție de locație, în timp ce în parcările subterane, prețurile sunt ceva mai ridicate: 20-30 leva/zi.

Prețuri la restaurantele de pe litoralul bulgăresc

Chiar dacă majoritatea turiștilor care vin la mare în Bulgaria se cazează în regim all inclusive, restaurantele de pe litoral sunt mereu aproape pline, iar meniurile, printre cele mai variate. Prețurile sunt descrise ca fiind medii, cu posibilitatea ca în 2022 să fie puțin mai mari comparativ cu sezoanele trecute.

Prețuri medii la restaurantele bulgărești de la malul mării variază pentru mâncare între 5 și 20 de leva (aperitive/gustări – între 8-10 leva, salate – între 5-12 leva, supe/ciorbe – 7 leva, midii la tigaie – 10 leva, hamsii (250 g) – 10 leva, piept de pui la grătar cu garnitură – 14 leva), iar la băuturi, între 2 și 5 leva (apă plată 250 ml – 2 leva, Coca Cola 250 ml – 3 leva, ceai cald – 1.5 leva, espresso – 2-3 leva, bere la draft – 3-4 leva, rakia – 5 leva).

Restaurante cu recomandări pe litoralul bulgăresc

Locuri bune de mâncat pot fi Ferma de midii Dalboka, restaurantele din Nessebar, restaurantele din Sunny Beach, dar și restaurantele din Varna, considerate a fi unele dintre cele mai bune din întreaga Bulgarie. În ceea ce privește băuturile la beach bar-uri și în cluburile de noapte, prețurile sunt ușor mai ridicate în zona Sunny Beach, dar și la unele oferte de genul 1 cocktail + 1 gratis în unele cluburi și în anumite intervale orare. Prețul mediu pentru un cocktail alcoolic este de 10 leva.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*