Cum arată viitorul multi-touch-ului

Video de mai jos nu e făcut de Apple, ci de Microsoft Research. Băieții ăștia nu fac neapărat produse gata să fie descărcate și folosite ci, mai degrabă, concepte avansate.

Da, video este cât se poate de real, dar implemetarea funcțiiilor într-un smartphone adevărat presupune existența unor senzori și, în consecință, creșterea prețului. Chiar și așa, sunt convins că Apple sau alte companii își permit să facă așa ceva cu device-urile lor și să ne ofere un mod inedit și nou de a lucra cu un touch-screen.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*