Consiliul Concurenţei a declanșat o investigație pe piaţa produselor electronice și IT&C din România

Laptop. FOTO Pixabay.com

Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate la sediile companiilor Samsung Electronics România SRL, Altex România SRL, Flanco Retail SA și Dante Internațional SA.Inspecțiile s-au derulat în cadrul unei investigații privind posibile înțelegeri și/sau practici concertate de fixare a preţurilor de vânzare în cadrul politicii comerciale implementate de Samsung Electronics România SRL pe piața produselor electronice și IT&C din România.

Astfel, investigația vizează relația dintrecompania Samsung Electronics România SRL și partenerii acesteia, printre careAltex România SRL, Flanco Retail SA și Dante Internațional SA.Investigația a fost declanșată pe baza informațiilor primite pe Platforma Avertizorilor de Concurență.Samsung Electronics România SRL este subsidiara locala a grupului Samsung, un producător și distribuitor mondial de produse electronice și produse de tehnologia informațiilor.

Altex și Flanco comercializează on-line și prin intermediul unor rețele naționale de magazine o gamă largă de produse din categoria electronicelor și IT&C, electrocasnice si multimedia.

Dante administrează platforma on-line eMAG.ro, prin intermediul căreia comercializează o gamă largă de produse, echipamente și componente IT, electronice, electrocasnice etc. Inspecţiile inopinate reprezintă o etapă importantă în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurenţial, efectuarea acestora nereprezentând o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor. Documentele ridicate se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice.Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*