Colliers: Interesul pentru piața locală de terenuri se menține crescut, dar este de așteptat ca în trimestrele următoare să scadă volumul de tranzacții

Sînziana Oprea, Director Land Agency la Colliers

Piața terenurilor a rămas foarte activă în prima jumătate a lui 2023, realizând o cifră de afaceri estimată la aproximativ 250 de milioane de euro, un volum care include doar tranzacțiile cu terenuri pentru proiecte imobiliare comerciale în sectoare precum rezidențial, birouri, retail, fără segmente precum cel industrial sau energetic, arată Colliers în raportul de piață privind evoluția pieței imobiliare în primul semestru al acestui an. Segmentul de retail se bucură de cea mai mare atenție, în condițiile în care dezvoltatorii continuă să vadă oportunități în multe zone din țară. Cum perioada de vară a fost destul de liniștită până acum, consultanții Colliers se așteaptă la volume tranzactionate modeste în trimestrele următoare.

În ceea ce privește cererea, aceasta a fost împărțită aproape în mod egal între segmentele de retail și rezidențial. Cu toate acestea, în timp ce dezvoltatorii de retail au rămas destul de activi, concentrându-se mai ales pe terenuri pentru parcuri de retail/big box în zone/orașe cu stoc limitat de spații moderne de retail, în sectorul rezidențial se înregistrează o încetinire mai pronunțată a tranzacțiilor, în condițiile în care ratele mai mari ale dobânzilor și creșterea costurilor de construcție au dus la o scădere destul de semnificativă a activității, în special în comparație cu perioada 2020-2022.

„Pentru retail, o notă specială ar trebui făcută în privința Bucureștiului, unde contextul urbanistic și legislativ rămâne incert. Avem destul de multe tranzacții care s-ar putea încheia dacă anumite condiții privind autorizațiile de construire/diverse documentații de urbanism ar fi îndeplinite. Pe partea rezidențială, mulți dezvoltatori încă dețin un stoc semnificativ de terenuri pentru potențiale proiecte pe care le-ar putea demara acum, însă mulți vor să mai aștepte puțin pentru a vedea încotro se îndreaptă piața pe termen scurt”, explică  Sînziana Oprea, Director Land Agency la Colliers România.

În consecință, adaugă directorul Colliers, „asistăm la o mulțime de discuții despre diferite structuri de asociere care implică proiecte rezidențiale, deoarece acestea pot fi reciproc avantajoase: dezvoltatorii prefera să împartă riscurile în această perioadă de incertitudine, în timp ce proprietarii de terenuri consideră că pot beneficia într-o mai mare măsură de potențialul de creștere a pieței în 2-3 ani”. 

Oferta rămâne la un nivel bun, în cea mai mare parte a țării, atât în ceea ce privește platformele/terenurile industriale de mari dimensiuni, cât și terenurile de dimensiuni medii care pot acomoda diferite tipuri de proiecte imobiliare. Între timp, unii investitori caută să achiziționeze terenuri strategice, care își păstrează valoarea pe termen lung, indiferent de ceea ce se întâmplă cu economia pe termen scurt și care acționează, de asemenea, ca o garanție eficientă de protecție împotriva inflației. Totodată, prețurile au rămas mai mult sau mai puțin neschimbate față de sfârșitul anului 2022, proprietarii nefiind supuși unei presiuni deosebite pentru a oferi reduceri, iar interesul în scădere pentru noi tranzacții a împiedicat mai curând eventualele mișcări în sens ascendent. Terenurile foarte bune, în special cele cu documentație urbanistică în vigoare, continuă să aibă prețuri ridicate.

„Deși observăm o încetinire, nu ne așteptăm ca piața să treacă la un climat pesimist, ceea ce ar implica o scădere generalizată a prețurilor, decât dacă situația economică generală se înrăutățește dramatic. Totuși, trimestrele următoare ar trebui să fie mai slabe în ceea ce privește activitatea de tranzacționare a terenurilor. De asemenea, trebuie să recunoaștem cât de importante sunt lucrările majore de infrastructură pentru piața imobiliară. Jumătatea sudică a noii autostrăzi de centură din jurul Bucureștiului urmează să fie finalizată anul viitor și deja observăm un interes sporit pentru acea zonă care va beneficia de o mai bună conectivitate. În rest, investitorii continuă să fie interesați atât de București, cât și de orașele mari”, conchide  Sînziana Oprea.

În București, ajustarea ofertei de locuințe noi pe fondul cererii mai reduse a fost evidențiată în primul trimestru al anului de o scădere mai accentuată a numărului de locuințe livrate. Doar 4.666 locuințe au fost livrate în primele trei luni ale lui 2023, în scădere cu 16% față de perioada similară a anului trecut.

Evolutia pieței rezidențiale este strâns legată de evoluția generală a economiei, iar perspectivele bune ale economiei românești au fost evidențiate în cea mai recentă prognoză a Comisiei Europene din această primăvara. În ciuda încetinirii creșterii economice din Uniunea Europeană față de evoluția din 2022, România este țara cu cea mai mare creștere economică prognozată din CEE și a treia la nivelul UE, cu 3,2% in 2023 și 3,5% în 2024. Aceste perspective contribuie la climatul pozitiv pentru investiții, alături de a doua cea mai scăzută inflație din CEE-6 și de nivelul  investițiilor publice în infrastructură.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*