Au mai fost rețele sociale românești, dar nu am mai văzut una care să aibă un asemenea concept. Tudor Stomff vrea să ne scoată din case și din fața computerului sau a telefonului și să ne ducă puțin în lumea reală. El lucrează acum la TimeLift.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Canalys, cea mai mare companie de cercetare de piață din lume, a lansat raportul pieței globale al producătorilor de smart band-uri pe trimestrul al doilea din 2021, în care Xiaomi […]
Școala de programare Logiscool România, lider în programe edu-tech pentru copii cu vârste între 7 și 17 ani, a încheiat anul 2020 cu o creștere de 25% a numărului de […]
Asociaţia Investitorilor de Real Estate din România (AREI – Association of Real Estate Investors) întărește și sprijină ideea de a considera centrele comerciale un spațiu controlat și sigur din punctul […]
Be the first to comment