Cele mai bune jucătoare profesioniste din țară vor fi desemnate la Gaming Marathon

Cele mai bune jucătoare profesioniste din țară vor fi desemnate la Gaming Marathon

Gaming Marathon, cel mai mare festival românesc online de gaming, aniversează 2 ani de existență printr-o ediție în care își reafirmă susținerea față de fetele și femeile interesate să urmeze o carieră în gaming. Sâmbătă, timp de peste 15 ore, streamerii și comunitățile lor de sute de mii de gameri le vor încuraja pe fete să urmeze o carieră în gaming, fie că își doresc să fie creatoare de conținut, fie să se antreneze pentru o carieră de jucătoare profesioniste în competiții de esports sau își propun să lucreze în industria dezvoltatoare de jocuri. Gaming Marathon este connected by Vodafone și upgraded by George și are loc sâmbătă, 16 aprilie, începând cu ora 10, pe www.gaming-marathon.ro.

Girl Gamer, competiție de League of Legends dedicată fetelor

Evenimentul oferă oportunitatea fetelor talentate să se remarce la nivel european la Girl Gamer European Championships, una dintre puținele competiții de League of Legends dedicate exclusiv fetelor. La această ediție de Gaming Marathon, are loc faza locală a turneului Girl Gamer cu sprijinul #EveryGamerCounts, o inițiativă a Goethe-Institut București, care are scopul de a găsi cele mai bune echipe de fete din România care vor avea ocazia să joace în cadrul turneului european. Produsă de Digital Crusade, etapa calificărilor pentru competiția Girl Gamer România va avea loc pe 12 aprilie, iar finala competiției se va desfășura în cadrul Gaming Marathon, pe 16 aprilie.

“Sărbătorim doi ani de Gaming Marathon cu una dintre temele favorite abordate până acum în cadrul evenimentului, anume susținerea femeilor în gaming. Ultimele cifre furnizate de RGDA arată că 27% din angajații primelor 15 companii de gaming din România sunt femei. Iată deci că femeile nu doar că se joacă la fel de mult ca bărbații, așa cum relevă tot un studiu recent, ci și contribuie la dezvoltarea jocurilor. Credem cu tărie că mai multe femei în gaming înseamnă mai multă diversitate care generează mai multă creativitate și valoare pentru industrie, așa că vom continua să le încurajăm să fie deschise către o carieră în domeniu, indiferent de disciplina de care sunt interesate.”, a precizat Tudor Dăescu, președinte Gaming Week, co-organizatorul Gaming Marathon.

O carieră de succes în industria de gaming

Fetele interesate să urmeze o carieră în industria devoltatoare de jocuri vor afla cum pot ajunge să lucreze în game development chiar de la specialistele din industrie. Ovvy, AmyClaire, Bobospider și Antonia Nuckle vor vorbi cu reprezentante ale Ubisoft, cel mai mare studio din industria dezvoltatoare de jocuri de pe plan local, despre oportunitățile existente în industrie pentru femei și, mai ales, cum este să lucrezi la jocuri de un succes enorm, care sunt realizate și în România, precum Assassin’s Creed Valhalla, Watch Dogs: Legion sau Rainbow Six Extraction.

Challenge-uri pe mobile între cuplurile de streameri

Samsung provoacă două cupluri de streameri în meciuri 1 vs. 1 în unele dintre cele mai populare jocuri de pe mobile pentru a demonstra că skill-urile sunt cele mai importante, nu cine se află în fața ecranului. Alexa și Jaxi se vor confrunta în Standoff 2, în timp ce Tedereu și prietena sa vor juca meciuri de PUBG Mobile.

Ce cumpără gamerii online?  

Pentru prima dată în cadrul Gaming Marathon, streamerii vor realiza un sondaj cu ajutorul comunităților lor. Studiul este inițiat de George, primul banking inteligent, și își propune să afle mai multe despre obiceiurile gamerilor în materie de shopping online. Cei care vor participa la studiu vor avea ocazia să câștige numeroase premii și gadget-uri.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*