Campania Blood Network a ajuns la final

Campania Blood Network s-a încheiat

Și în acest an, campania Blood Network a avut un real succes, chiar dacă s-a desfășurat în alte condiții față de cele cu care eram obișnuiți până acum. Peste 4300 de vieți din România au fost salvate după ce peste 1.450 de persoane au donat sânge prin campania Blood Network, lansată de organizatorii UNTOLD și Neversea, două dintre cele mai mari festivaluri din Europa. Campania de donare de sânge, ajunsă la cea de-a șasea ediție, s-a desfășurat în perioada 8 august și 13 septembrie, în toate centrele de transfuzii din țară, în condiții de siguranță.

În zilele de week-end, în centrele de transfuzii din 10 orașe a fost prezentă și caravana mobilă Blood Network unde au venit să doneze peste 1450 de persoane.

În total, în acest an dificil, în care spitalele s-au luptat cu virusul SARS-CoV-2, dar și cu o criză de sânge, peste 1.450 de persoane au intrat în rețeaua Blood Network să facă o faptă bună și să își ajute semenii. Astfel s-au colectat peste 650 litri de sânge, care au salvat peste 4.300 de bolnavi din toată țara.

Fanii care au donat sânge în timpul săptămânii au primit, la alegere, un voucher valoric de 10 euro, pentru achiziționarea unui abonament la UNTOLD 2021, sau un voucher valoric de 20 de euro, pentru achiziționarea unui abonament la Neversea 2021.

Cei care au donat sânge în zilele de week-end și s-au înscris în rețeaua ,,Și eu Donez” au primit, la alegere, un bilet de o zi la UNTOLD 2021 sau Neversea 2021 și un voucher de cumpărături de 100 de lei, din partea Kaufland România.

Organizatorii celor două mari festivaluri de muzică din Europa au făcut apel și la pacienții vindecați de COVID-19, să doneze plasmă pentru a salva viețile celor care luptă cu acest virus și sunt în stare critică la ATI. Oamenii s-au mobilizat și cei mai mulți donatori de plasmă au fost în București. Fiecare donator a primit un bilet de o zi la UNTOLD 2021 sau Neversea 2021 și un voucher de cumpărături de 100 de lei, din partea Kaufland România.

Blood Network este cea mai longevivă campanie de donare de sânge din România și de-a lungul celor 6 ediții a mobilizat mii de oameni din toată țara să facă o faptă bună. În acest an, caravana mobilă s-a extins în 10 orașe: Cluj-Napoca, București, Timișoara, Oradea, Târgu-Mureș, Brașov, Ploiești, Sibiu, Iași și Craiova, în Capitală fiind prezentă de două ori, datorită cererii foarte mare de sânge.

Campania Blood Network este realizată cu sprijinul Kaufland România, partener oficial al UNTOLD și Neversea, cu ajutorul platformei ,,Și eu Donez” și al Institutului Național De Transfuzii Sanguine. Detalii pe www.untold.com/bloodnetwork și www.neversea.com/bloodnetwork

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*