ANAT anunță că agențiile de turism nu abandonează niciun călător și depun mari eforturi căutând soluții de transport pentru toate persoanele afectate de sistarea zborurilor Blue Air

Dumitru Luca, președintele ANAT

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) își exprimă regretul și îngrijorarea privind actuala situație a companiei Blue Air, care a luat decizia de a-și suspenda zborurile până luni, 12 septembrie. În prezent, turoperatorii care organizează chartere cu avioane Blue Air încearcă să găsească soluții rapide pentru repatrierea tuturor turiștilor aflați în acest moment în destinații, în funcție de soluțiile alternative de transport disponibile.

ANAT atrage atenția că există destinații importante, cum ar fi Tenerife, Madeira, Creta-Heraklion, Zakynthos, Rhodos sau Malaga, unde opțiunile de transport sunt puține, scumpe și greu accesibile din cauza orarelor de zbor și a escalelor. Pentru aceste destinații, solicităm urgent intervenția autorităților pentru a aloca cu prioritate zboruri TAROM în vederea repatrierii.

“Am adresat, în cursul zilei de azi,  o scrisoare către Guvernul României, în atenția domnului prim-ministru Nicolae Ciucă, a domnului ministru Daniel Cadariu și a doamnei secretar de stat Tudorița Lungu, în numele membrilor Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România, dar și al agențiilor care nu sunt încă membre și a căror activitate a fost afectată în mod constant, în ultima perioadă, de evenimente din piață care nu li se datorează și asupra cărora nu pot interveni, prin care atragem atenția asupra prevederilor legale inechitabile în ceea ce privește răspunderea pusă în seama agențiilor de turism în situații de criză, precum cea în care ne aflăm azi, și cerem măsuri pentru remedierea acestora, precum și sprijin din partea Guvernului pentru pierderile suportate de agențiile de turism, care nu le pot fi direct imputabile, fiind generate de neonorarea obligațiilor altor furnizori.

Agențiile de turism organizatoare își respectă turiștii și obligațiile legale ce le revin, însă nu pot susține în mod constant pierderi generate de intrarea în incapacitate financiară a partenerilor, situație în care nu pot face uz de propria asigurare de insolvență și au șanse mici de recuperare a pagubelor de la partenerii în culpă.

Cine va răspunde pentru aceste pierderi și cum vor fi ele compensate, astfel încât să nu se ajungă la insolvențe în lanț? Este nevoie urgentă de măsuri de compensare a pierderilor, asumate de Guvern, și de crearea unui cadru legislativ pentru acordarea acestor compensații. Reamintim, totodată, că în afară de agențiile de turism organizatoare, niciun furnizor de servicii turistice nu  are obligația să dețină asigurare de insolvență”, a anunțat ANAT.

”Cea mai recentă situație, generată de anularea bruscă a tuturor zborurilor companiei aeriene Blue Air, vine să întărească inechitățile legislative cu care se confruntă agențiile de turism nevoite, și de această dată, să intervină pentru soluționarea problemelor cu care se confruntă călătorii. Am remarcat promptitudinea cu care autoritățile au reacționat public, încă de aseară, însă considerăm că este corect să facem mențiunea că repatrierile pe care Guvernul și le-a asumat nu se referă și la călătorii care au achiziționat servicii de călătorie prin intermediul agențiilor de turism, ci numai la clienții direcți ai companiei aeriene. Pentru toți călătorii afectați de anulări, care au achiziționat pachete de servicii de călătorie de la agențiile de turism, efortul de repatriere/ cazare/ rerutare este suportat de acestea, din fondurile proprii, fără perspectiva compensării sau recuperării acestor pierderi”, subliniază Dumitru Luca, președintele ANAT.

ANAT mai atrage atenția, de asemenea, că pe lângă călătorii care au cumpărat bilete de avion direct de la compania aeriană și cei care au zboruri Blue Air cuprinse în pachete de servicii de călătorie, există o a treia categorie importantă, care a fost omisă și care trebuie luată în considerare în efortul de repatriere, anume călătorii care au achiziționat doar bilete de avion prin agențiile de turism (și care au relație contractuală directă cu compania aeriană).

ANAT solicită, totodată, în contextul măsurilor urgente propuse de Guvern cu o seară în urmă, ca repatrierea să se facă pe baza listelor de pasageri furnizate de Blue Air, fără a se face discriminare în funcție de modalitatea prin care aceștia au achiziționat respectivele bilete de avion (prin agenții sau direct de la compania aeriană).

“Suntem alături de turiștii afectați și facem apel la calm și înțelegere din partea acestora, asigurându-i încă o dată, pe această cale, că se vor găsi soluții pentru fiecare caz în parte și că nimeni nu va fi lăsat în urmă!”, a mai anunțat ANAT.  

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*