Agreena, liderul global în finanțarea agriculturii regenerative anunță intensificarea operațiunilor pe piața din România

FOTO June Communications

Agreena, cea mai importantă companie de certificare a carbonului din sol, anunță intensificarea operațiunilor în România, a șasea țară din Uniunea Europeană cu cea mai mare suprafață agricolă. Compania oferă fermierilor accesul la un program solid de certificare a carbonului din sol, bazat pe cele mai recente cercetări și standarde din domeniul științific.

Agreena a intrat inițial pe piața românească în 2019, sub numele de Commoditrader, chiar înainte de a dezvolta primul program de certificare a carbonului din sol din Europa, acreditat la nivel internațional. Astăzi, colaborează cu peste 100 de profesioniști orientați către practicile durabile ale fermierilor, având biroul principal în Copenhaga și membri ai echipei operaționale în întreaga Europă. În prezent, Agreena vizează intensificarea activității în România, unde administrează 10% din totalul hectarelor gestionate la nivel european și își propune să sprijine fermierii români în tranziția verde.

AgreenaCarbon este primul program de certificare a carbonului din sol din Europa,  care primește o atenție internațională semnificativă, deoarece fermierii pot elimina carbonul din atmosferă și îl pot stoca în solurile lor. Măsurând cantitatea de carbon din sol stocată într-un an de recoltă, Agreena oferă fermierilor certificate care pot fi ulterior vândute pe piața voluntară de carbon, fiecare dintre acestea fiind echivalent cu o tonă de CO2.

„Am remarcat un trend ascendent în România privind tranziția fermierilor de la agricultura convenţională la cea conservativă, reducând intervențiile de la nivelul solului. Fermierii români care își doresc să creeze un context climatic favorabil pentru generațiile viitoare pot obține și beneficii financiare din această activitate prin obținerea de culturi mai bune și vânzarea certificatelor de carbon”, explică Simon Haldrup, CEO și cofondator al companiei de certificare a carbonului din sol, Agreena.

McKinsey & Company estimează că piața creditelor de carbon ar putea ajunge la o valoare mai mare de 50 de miliarde de dolari în 2030. Certificatele de eliminare a carbonului sunt cele mai solicitate, iar soluțiile inovatoare, precum sechestrarea carbonului din sol, vor reprezenta estimativ 65-85% din totalul ofertei de credite.

Potrivit FAO, reabilitarea solurilor agricole degradate poate elimina 51 de gigatone de dioxid de carbon din atmosferă, influențând majorarea producției globale de alimente cu 17,6 megatone pe an.

Adaptându-se tehnicilor reduse de lucrare a solului cu ajutorul agriculturii conservative, fermierii români pot obține venituri suplimentare pentru a susține sustenabilitatea economică a întreprinderii agricole. Agreena creează certificate de CO2, comercializabile și verificate de terți, care aparțin direct fermierului. Acesta poate alege să le păstreze, să le vândă unor organizații instituționale sau private, să le asocieze cu culturile sale sau să colaboreze cu Agreena pentru a obține cea mai avantajoasă ofertă.

„Statele europene fac investiții tot mai mari în agricultura conservativă, o zonă considerată ca fiind una dintre cele mai benefice soluții pe termen lung pentru mediul înconjurător, în special pentru combaterea problemelor legate de eroziunea solului și captarea gazelor cu efect de seră. Studiile efectuate de cercetătorii din domeniu relevă că agricultura convenţională are un impact negativ asupra schimbărilor climatice, generând pierderea biodiversităţii și degradarea în timp a terenurilor”, explică Simon Haldrup, CEO și cofondator Agreena.

La nivel global, agricultura generează aproximativ 24% din gazele cu efect de seră din atmosferă (GES), utilizând 70% din resursele de apă potabilă ale lumii, provocând 78% din poluarea apei, potrivit datelor Agenției Europene de Mediu.

Compania daneză încheie la finalul lui 2022 al doilea an de stocare a carbonului, cu o prezență în 14 țări și peste 571.000 de hectare în administrație. Ca urmare a angajamentului său de a accelera tranziția către zero emisii nete de GES, Agreena și-a consolidat poziția de lider global.

 

 

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*