2 ani de iBanFirst în regiunea CEE: România este în top 3 piețe din punct de vedere al adoptării serviciilor fintech de către companii 

Johan Gabriels & Alin Latu. FOTO PI2 PR

După doi ani de activitate în regiunea CEE, cu birouri deschise mai întâi în București, apoi în Sofia și Budapesta, iBanFirst, un furnizor internațional de schimb valutar și plăți internaționale pentru companii, a reușit să atragă peste 1.000 de companii din regiunea CEE pe platforma proprie, unde pot realiza tranzacții transfrontaliere în peste 30 valute. România se poziționează în primele 3 piețe europene ale companiei din punct de vedere al veniturilor, țara noastră aflându-se în faza de early majority, în care peste 50% dintre IMM-uri colaborează cu fintech-uri, ca alternativă la băncile tradiționale. Luând în calcul economiile realizate de companii cu comisioanele care ar fi fost plătite pentru astfel de servicii în mod tradițional, iBanFirst estimează că serviciile financiare digitale generează economii de până la 1 miliard de euro anual pentru IMM-urile românești.

În cei doi ani de operare, biroul iBanFirst din București a intermediat plăți internaționale în valoare de peste 1 miliard de euro pentru clienții români, având o creștere medie anuală peste media europeană. În plus, în contextul crizei geopolitice, a incertitudinilor economice și a volatilității valutare ridicate, companiile românești de comerț au apelat la instrumentele de hedging oferite de fintech pentru a-și proteja marja de profit și a-și crește activitățile comerciale în regiune. Pentru anul 2023, compania anticipează o dublare a volumului tranzacțiilor în România comparativ cu anul 2022, depășind pragul de 1 miliard de euro.

„Succesul iBanFirst în regiunea CEE și în România se datorează în primul rând oamenilor de aici, care sunt mult mai receptivi la noile tehnologii și soluții digitale, în comparație cu piețele occidentale, unde adaptarea la schimbare în ceea ce privește serviciile bancare este mai lentă. De asemenea, mediul de afaceri din această regiune se dezvoltă rapid, generând astfel o cerere în creștere pentru soluții de plăți transfrontaliere în diferite cursuri de schimb și strategii personalizate de gestionare a riscului valutar”, a declarat Johan Gabriels, Director Regional pentru Europa de Sud & Est la iBanFirst.

Echipa biroului din București a ajuns la un număr de 20 de consultanți, care deservesc în prezent 400 de clienți. În fiecare lună, aproximativ 30 de IMM-uri românești își deschid cont pe platforma iBanFirst, care le permite sa efectueze plăți și schimburi valutare rapide, transparente și rentabile în peste 30 de valute. În plus, fiecare client beneficiază de un manager de cont dedicat, care îi oferă suport în utilizarea platformei și dezvoltarea afacerii cu ajutorul produselor IBanFirst, personalizate în funcție de nevoile specifice de business.

Portofoliul de clienți din România cuprinde companii de import – export care activează în sectoare variate, de la industria auto, agricultură, energie, IT și telecomunicații până la construcții și retail. Valoarea tranzacțiilor efectuate prin intermediul platformei pote varia de la sume de câteva mii de euro, până la tranzacții de milioane de euro. Principalii parteneri comerciali externi ai companiilor românești sunt din UE, China și Turcia.

„România se bucură de o creștere exponențială a companiilor care își extind operațiunile în regiune. Suntem încântați să susținem această tendință și să ajutăm antreprenori din domenii din ce în ce mai diverse să își dezvolte afacerile dincolo de granițele țării. Echipa noastră de specialiști este pregătită să ofere companiilor locale tot sprijinul necesar pentru a-și atinge obiectivele de creștere internațională și a depăși provocările pe care le pot întâmpina în acest proces,” afirmă  Alin Latu, Country Manager iBanFirst România.

De asemenea, platforma răspunde nevoilor companiilor mari, care colaborează cu mai mulți parteneri bancari, integrând capabilitățile open banking. Aceste companii au posibilitatea de a-și centraliza toate operațiunile financiare într-o singură interfață (vizualizarea conturilor bancare, inițierea de plăți, schimb valutar, decontarea facturilor de la furnizori), lucru care le simplifică și mai mult operațiunile financiare zilnice. Perspectivele sunt foarte optimiste în ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii open banking, estimându-se că valoarea globală a plăților facilitate prin această tehnologie va înregistra o creștere de 2.800% până în 2026.

În prezent iBanFirst are 13 birouri operaționale în 10 țări europene (Franța, Belgia, Olanda, Germania, România, Bulgaria, Ungaria, Italia, Spania și Marea Britanie), fiind inclusă pentru al 5-lea an consecutiv în topul 1.000 Europe Fastest Growing Companies realizat de Financial Times. iBanFirst procesează tranzacții în valoare de peste 1.4 miliarde de euro lunar în toate operațiunile la nivel de grup.

În luna august a acestui an, iBanFirst l-a numit pe Julien Molez în funcția de Chief Operations Officer și membru al Comitetului Executiv (EXCO) al companiei. Julien Molez are aproape 20 de ani de experiență în consultanță, tehnologie și inteligență artificială în cadrul unor instituții financiare de top. Pe măsură ce își va asuma responsabilitatea pentru toate operațiunile de la iBanFirst (procesele de cunoaștere a clientului, monitorizarea tranzacțiilor, back-office-ul pentru plăți și schimb valutar, relațiile bancare și furnizorii de lichidități), Julien își va valorifica experiența pentru a contura un model operațional tot mai eficient și mai automatizat, menit să simplifice experiența clienților, sprijinind în același timp creșterea iBanFirst pe numeroasele sale piețe.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*