Ziua Mondială a Turismului este marcată pe 27 septembrie

Studiul „Turism la tine acasă” în care puteți descoperi cele mai bune oferte de pe litoral
Litoralul românersc

Din 1979, anual, pe 27 septembrie este sărbătorită Ziua Mondială a Turismului. Data de 27 septembrie a fost aleasă de Organizația Mondială a Turismului, iar scopul este acela de a atrage atenția asupra importanței acestui sector de activitate în dezvoltarea durabilă.

Industria călătoriilor a cunoscut o evoluție foarte importantă în ultimele 7 decenii, generând creșteri economice în toate țările care își pun în valoare destinațiile turistice. Din 1950 până în 2019, numărul turiștilor a crescut, la nivel mondial, de la 25 de milioane pe an la peste 1,5 miliarde în 2019 – când industria ospitalității era încă pe un trend ascendent, în creștere cu 4% față de anul anterior. Chiar dacă 2020 a fost un an cu restricții de călătorie și mari pierderi economice, 2021 poate fi comparabil cu 2019, pentru multe dintre destinațiile de top, ceea ce arată că această industrie este parte integrantă din activitățile cele mai importante ale oamenilor, în societatea contemporană.

În contextul actual, în care reducerea impactului negativ al schimbărilor climatice este o provocare mondială, suntem convinși că industria turismului trebuie să devină cea mai importantă cale de dezvoltare economică. Decidenții politici au obligația de a conștientiza că, în comparație cu alte domenii ale industriei, turismul are cel mai mic aport în creșterea nivelului de emisii de gaze cu efect de seră sau alți poluanți.

Mai mult decât atât, eforturile operatorilor din domeniu se îndreaptă în sensul promovării eficiente pe plan național și internațional a turismului prieten cu natura. Se propun cu preponderență activități de agrement ecologice, precum ciclism, călărie, agroturism, turism balneoclimateric, tiroliene, drumeții montane, trasee de caiac-canoe, etc.

În același timp, realitatea impusă de pandemie a reorientat opțiunile turiștilor de la petrecerea vacanțelor în zone aglomerate sau închise către descoperirea minunilor naturii  care, prin impactul emoțional pe care-l au, impun respect și ne îndeamnă la descoperirea destinațiilor de ecoturism, la conservarea resurselor naturale și a peisajului natural, a valorilor culturale sau a resurselor naturale din stațiunile balneare, care sunt o adevărată oaza de sănătate și revigorare.

Pentru a ne asigura că turismul va înregistra în continuare creșteri importante în România, Alianța Pentru Turism (APT) s-a constituit cu  scopul principal de a deveni o voce unică și puternică a industriei ospitalității – poate cea mai afectată ramură a economiei de măsurile de combatere a COVID-19. APT este o platformă care reunește cele mai importante 24 de entități din turismul național: patronate, organizații profesionale și asociații de promovare și dezvoltare. S-a format pentru a acționa în sprijinul dezvoltării turismului în România, prin modificări legislative privind debirocratizarea procesului de autorizare a activităților, acordarea voucherelor de vacanță, modificări legislative –  Legea muncii și protecției sociale, Codul fiscal, Legea turismului și legiferarea OMD.

Pe parcursul stărilor de urgență și alertă, APT a avut un rol proactiv, semnalând, în repetate rânduri, situația gravă în care s-a aflat industria turismului și activitățile asociate, pentru a determina factorii de decizie la nivel național să ia măsuri benefice pentru toți agenții economici din acest segment de piață.

Printre măsurile solicitate de APT și implementate de autorități se numără: sprijinul pentru menținerea resursei umane, prin acordarea șomajului tehnic, amânarea plății taxelor, măsura KURZARBEIT, alocarea unor fonduri de lucru prin platforma IMM Invest, acordarea de facilități fiscale, respectiv reducerea impozitului pe clădirile nerezidențiale și scutirea de la plata taxelor pe clădiri datorate de concesionari pe perioada stării de urgență.

„Avem nevoie de unitate în acest sector de activitate, pentru a putea negocia cât mai bine cu factorii de decizie de la nivelul Guvernului și al Parlamentului. Mai ales în această perioadă, când turismul este afectat de măsurile impuse în pandemie, putem găsi împreună cele mai bune soluții pentru a depăși situația de criză și pentru a avea o strategie comună de dezvoltare pentru viitor. Pentru a fi puternici, trebuie să fim uniți, iar APT este o platformă construită pentru unitate la nivel de ramură a economiei”, a declarat Dragoș Anastasiu, Președinte APT.

APT are în vedere consultarea permanentă a operatorilor de turism la nivel național, pentru a identifica în timp real evoluția cererii și ofertei din această piață, oportunități și probleme socio-economice, astfel încât să transmitem propuneri clare, viabile și fundamentate către decidenții politici.

La a-42-a sărbătoare a Zilei Mondiale a Turismului, Alianța Pentru Turism solicită tuturor celor care își desfășoară activitatea în acest domeniu sau în industriile conexe să  acorde o atenție deosebită posibilităților de relansare a acestui sector economic extrem de important pentru dezvoltarea durabilă a României.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*