Xiaomi se plasează în premieră pe locul al doilea pe piața globală de telefoane inteligente

Redmi Note 10. FOTO Xiaomi

Canalys, cea mai mare companie de cercetare de piață din lume, a lansat raportul pieței globale de telefoane inteligente pe trimestrul al doilea, în care Xiaomi s-a clasat pe locul secund, cu o cotă de 17% și o creștere anuală de 83%, depășind Apple.

Canalys a notat că Xiaomi își transformă modelul de afacere și trece din etapa de challenger într-una de maturitate, în care prioritățile sunt legate de consolidarea relațiilor cu partenerii de afaceri și un management mai atent pe piața liberă. Canalys consideră că noul scop al companiei Xiaomi este să depășească Samsung și să devină lider la vânzări în întreaga lume.

Prin intermediul unei scrisori adresate tuturor angajaților, Lei Jun, Fondatorul, Președintele și CEO-ul Xiaomi, susține că obținerea locului doi în lume este o etapă cheie în istoria Xiaomi. După cinci ani de îmbunătățiri în condiții extrem de dificile, capacitățile produselor Xiaomi au crescut semnificativ. Acest proces a stat la baza intrării pe segmentul premium și au dus la creșterea cotei de piață. Xiaomi își va îmbunătăți în mod constant capacitățile de bază și își va consolida poziția ca al doilea cel mai mare brand de telefoane inteligente.

În T4 din 2020, livrările globale ale Xiaomi au ajuns la 43.4 milioane de unități cu o creștere anuală de 31.5%, depășind Apple pentru prima oară și revenind pe locul al treilea. În T1 2021, Apple a ajuns numărul 2 cu o cotă de piață globală a smartphone-urilor de 15%, urmată la mică distanță de Xiaomi, cu o cotă de piață de 14%. Livrările globale Xiaomi au fost la acea vreme în număr de 49.4 milioane de unități, cu o creștere anuală de 69.1%.

Din momentul în care Xiaomi a lansat prima sa serie flagship, Mi 10, a adus inovații în mod constant în zone esențiale, precum imaginea, display-ul, încărcarea și nu numai.Compania se concentrează pe progresul pe piața premium, pune la dispoziția consumatorilor tehnologii revoluționare de top și ajută la modelarea direcțiilor din industrie.

Xiaomi a fost prima companie care a adus tehnologii de top pe piață. La nivelul performanței camerei, a introdus camera de 108 megapixeli, senzorul GN2 și lentilele lichide inovatoare. La nivel de display, a fost pionier în cercetarea tehnologică a celei de-a treia generații de camere under-display. De asemenea, Xiaomi a dat tonul în privința încărcării bateriei și a realizat în premieră încărcarea cu fir la 200W și încărcarea wireless la 120W. Pe lângă toate acestea, a fost prima companie care a introdus bateriile litiu-ion pe bază de grafen și a doua generație de baterii pe bază de oxigen și siliciu.

În completare, a fost demarată faza întâi a primei fabrici smart Xiaomi. Liniile sale de producție sunt automate și capabile să producă un milion de telefoane inteligente premium pe an. Este, de asemenea, și un laborator imens care facilitează cercetările Xiaomi în privința noilor materiale și tehnologii, dar și testarea proceselor de fabricare și producție avansate.

Inovația face parte din cultura Xiaomi, iar compania investește enorm în R&D și recrutează cei mai talentați oameni din industrie. Xiaomi a investit aproape 10 miliarde RMB în R&D în 2020, iar în acest an se așteaptă ca investiția pe acest segment să crească cu 30-40%. La începutul lui 2021, Xiaomi a anunțat startul celui mai mare proces de recrutare a inginerilor din istoria companiei: 5,000 de ingineri într-un singur an, care vor reprezenta 20% din totalul angajaților. Între timp, Xiaomi a lansat mai multe inițiative de stimulare a talentelor, cum ar fi proiectul de atribuire a unui milion de dolari americani pentru talentele din tehnologie, planul de stimulare pentru tineri ingineri, etc. Aproape 700 de tineri ingineri din cadrul Xiaomi au primit 16 milioane de acțiuni, în urma planului de stimulare, chiar în luna iulie.

Extinderea globală Xiaomi, precum și transformarea noilor canale de vânzare au reprezentat un impuls important în ascensiunea companiei pe al doilea loc din lume în topul producătorilor de telefoane inteligente. Potrivit ultimelor date globale oferite de Canalys, Xiaomi se extinde rapid pe piețele din lume, ajungând la o creștere anuală de peste 300% în America Latină, o creștere anuală de peste 150% în Africa și o creștere anuală de peste 50% în vestul Europei. Potrivit rezultatelor anunțate de Xiaomi în T1 din 2021, telefoanele Xiaomi au intrat în peste 100 de piețe din întreaga lume, compania s-a clasat pe locul 1 la nivel de cotă de piață a smartphone-urilor în 12 piețe și pe locul 2 în Europa. De asemenea, este numărul 1 din India de ani de zile.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*