Un nou parteneriat strategic între ATEN International și COS pentru a asigura soluții integrate de proiectare și amenajare de spații de birouri

Parteneriat strategic între ATEN International și COS

ATEN International, lider mondial în soluții de conectivitate AV/IT și sisteme complete de administrare, anunță parteneriatul strategic pe care îl demarează alături de COS – Corporate Office Solutions, lider de piață în segmentul amenajării spațiilor de birouri din România.

Situația actuală, în care ne confruntăm cu riscul de infectare, situație care a început în luna martie, tinde să devină o normalitate, un nou stil de viață, iar companiile trebuie să se adapteze din mers la un nou mod de lucru. Astfel, companiile partenere COS lucrează la elaborarea unui program integrat de work from home și office work, iar tehnologiile disponibile și facilitățile spațiului de birou trebuie să susțină aceste moduri de desfășurare a muncii.

Noile birouri inteligente presupun soluții de teleworking, de colaborare virtuală, precum și transmisii live sau controlul echipamentelor de la distanță, având în vedere reducerea consumului de energie și utilizarea unor soluții green pentru a asigura toate aceste aspecte suplimentar la cerințele de bază pentru dotarea birourilor.

„Ne propunem să îmbunătățim continuu viața de zi cu zi și eficiența clienților noștri, iar acest parteneriat strategic ne permite să oferim soluții de ultimă generație care se îmbină perfect cu elementele de design și funcționalitate de calitate pe care le oferim în prezent”, a declarat Christophe Weller, CEO și fondatorul COS.

În acest context, COS – Corporate Office Solutions va integra în viitoarele sale proiecte produsele ATEN atât pentru a asigura conexiunea tuturor dotărilor dintr-un birou ca soluții de Internet of Things, cât și pentru controlul inteligent al spațiilor de birou, precum și accesul securizat la servere și toate resursele unei companii. Soluțiile ATEN înglobează echipamente de transmisie video live pe Internet, facilitează folosirea infrastructurii de rețea în scopuri de conectivitate AV/ IT, atât de necesară pentru videoconferințe și în lucrul colaborativ de acasă.

„Considerăm că parteneriatul strategic dintre COS și ATEN pe zona birourilor inteligente are rolul de a susține cererea actuală de pe piață pentru proiectarea de spații inteligente și sigure. Societatea a conștientizat mai mult decât oricând nevoia de soluții securizate pentru office work, cât și eficiență a muncii, iar prin parteneriatul pe care îl anunțăm astăzi vom putea adresa această piață cu soluțiile potrivite”, a declarat Bogdan Mihalcea, Country Manager ATEN România.

Soluțiile ATEN înglobează echipamente de transmisie video live pe Internet, facilitează folosirea infrastructurii de rețea în scopuri de conectivitate AV/ IT, atât de necesară pentru videoconferințe și în lucrul colaborativ, precum și soluții inteligente de alimentare. Practic, soluțiile ATEN conectează, administrează și optimizează echipamentele electronice din diferite domenii, iar echipa ATEN de cercetare asigură un flux constant de soluții inovatoare, care contribuie la extinderea portofoliului de produse disponibile la nivel mondial.

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*