Turoperator: “Niciun român aflat în vacanță în Antalya nu a fost relocat din cauza incendiilor. Sejururile se derulează în siguranță”

Erdinc Adali, CEO Soley Tour

Autoritățile turce au reușit să controleze incendiile care au izbucnit săptămâna trecută în regiunea Antalya, una dintre destinațiile de vacanță preferate de turiștii români, astfel că în acest moment situația revine la normal, iar activitatea turistică nu este afectată, informează reprezentanții agenției de turism Soley Tour, specializată pe sejururi în Turcia.

În schimb, în Bodrum, la finalul săptămânii trecute, autoritățile au luat decizia de a-i muta temporar pe turiștii cazați în două hoteluri, ca măsură de precauție, aceștia revenind în resorturi o zi mai târziu.

“În toată această perioadă, în Antalya nu a fost necesară evacuarea din resorturi a turiștilor pentru că situația a fost sub control, iar vacanțele, inclusiv ale turiștilor români, au continuat fără sincope, conform programului. În ceea ce ne privește, nu am avut solicitări de anulare a vacanțelor în Turcia și turiștii trebuie să știe că pot călători în această destinație fără griji. Noi, ca turoperator, am fi primii care ar anula deplasările în Turcia, dacă siguranța și confortul turiștilor noștri ar fi amenințate de situația din zonă”, a declarat Erdinc Adali, CEO Soley Tour.

Într-o declarație oficială, ministrul turc al Agriculturii și Silviculturii, Demir Pakdemirli, a precizat că în ultimele șase zile, 137 de incendii au fost controlate în 32 de provincii, dar continuă “lupta eroilor pădurii împotriva a 13 incendii din șase provincii”.

În acest moment, echipele de intervenție acționează cu zeci de avioane și elicoptere, peste 800 de mașini de pompieri, iar mai bine de 5.000 de angajați sunt angrenați în lupta împotriva flăcărilor.

Soley Tour este agenție turoperatoare româno-turcă, înființată în vara anului 2020, avându-l drept acționar majoritar pe Ionuț Nedea, ownerul Litoralulromanesc.ro, lider pe segmentul vacanțelor la Marea Neagră atât ca număr de turiști, cât și ca cifră de afaceri. În acest business, Ionuț Nedea s-a asociat cu Erdinc Adali, care are o experiență bogată în domeniul turismului.

În acest sezon estival, Soley Tour operează zboruri charter către Antalya de pe principalele aeroporturi din țară, inclusiv din București. De asemenea, organizează circuite culturale în Istanbul și Cappadocia și are un produs unic în România: vacanță de lux pe yacht cu plecare din Bodrum. În scurt timp, în portofoliul Soley Tour vor apărea și pachete turistice în Egipt, Dubai și destinații exotice.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*