Teamnet intră pe piața aeronavelor fără pilot din Italia

Hirrus UAV

Hirrus UAVTeamnet Group, unul dintre principalii integratori de sisteme din regiune și prima companie din România care proiectează și integrează în țară sisteme de aeronave fără pilot (UAV) de tip enterprise, anunță intrarea pe piața aeronavelor fara pilot din Italia ca urmare a unui parteneriat strategic cu Geocart Italia

Teamnet va furniza tehnologii UAV avansate organizațiilor din mediul public și privat din Italia, integrate cu soluțiile GIS dezvoltate de Geocart Italia, companie specializată în livrarea de soluții, senzori și servicii inovatoare pentru domenii de activitate precum infrastructură, energie, ICT. Soluțiile UAV furnizate de către cele două companii vor facilita derularea unor acțiuni complexe de monitorizare și colectare a datelor în timp real de la sol, cu beneficii semnificative atât în mediul enterprise, cât și în domenii precum situațiile de urgență, agricultură, protecția mediului, transport sau energie. Aeronavele fără pilot vor permite colectarea de date în timp real în situații de urgență, precum incendii, inundații sau alunecări de teren, vor facilita supravegherea și monitorizarea mediului, a traseelor de transport rutier, feroviar sau maritim, precum și a infrastructurii critice. Totodată, tehnologiile UAV furnizate de Teamnet și Geocart Italia vor permite companiilor să monitorizeze obiective de interes și să colecteze informații de înaltă calitate, în timp real, de la sol.

În următorii 10 ani piața europeană de UAV, care în prezent reprezintă doar 4% din piața globală de profil, va crește, atingând o valoare estimată de 38 miliarde de dolari, dintre care cel puțin 20 de miliarde voi fi destinate investițiilor în cercetare.

“Piața UAV din Italia este în plină dezvoltare, conform studiilor din ultimii doi ani, Italia fiind a treia țară europeană din punct de vedere al exporturilor de UAV-uri după Franța și Austria și a cincea la nivel mondial după Israel, SUA, Canada și Russia. Mai mult de atât, Italia importă 9,8% din numărul total de UAV-uri produse în lume, fiind depășită doar de India (13.2 %) și Marea Britanie (34%). Există cerere pentru sisteme UAV, iar expertiza Teamnet în ceea ce privește tehnologiile UAV este deja demonstrată, avioanele fără pilot produse de companie fiind deja folosite în mai multe țări din regiune, cu un impact real asupra societății prin aplicabilitățile multiple în industrii dintre cele mai variate”, a declarat Florin Hoinărescu, Head of International Division Teamnet.

Teamnet se implică activ în cercetarea și dezvoltarea tehnologiei UAV cu obiectivul de a contribui la proiectarea și integrarea soluțiilor inovatoare pentru colectarea de date precise în timp real, din aer. Geocart, lider pe piața italiană de soluții personalizate de supraveghere și tehnologii GIS va integra tehnologie și componente aeronautice produse de Teamnet, în scopul realizării propriilor aeronave fără pilot. Teamnet este printre primele companii din regiune care a integrat tehnologia GIS cu sistemele UAV, livrând soluții complete organizațiilor mici și mijlocii.

Parteneriatul dintre Teamnet și Geocart va cuprinde și inițiative de cercetare, precum și dezvoltarea de proiecte pentru Horizon2020 și Agenția Aerospațială Europeană.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Comment

  1. Vreau si eu sa vad in 2130 acel tractor fara pilot care ara baraganul….similar celor din state in 2014… ma scuzati nu mai are roti…ii trebuiau unuia la carutza

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*