Compania TAROM continuă și în 2025 oferta destinată rutelor sale interne, iar în perioada 24-26 februarie 2025 oferă soluția ideală pentru cei care doresc să călătorească rapid și confortabil punând în vânzare bilete de avion la tarife care încep de la 23 euro pentru zborurile într-un singur sens.
Oferta este valabilă pentru zborurile operate TAROM pentru călătorii începând din data de 24 Martie 2025.
„Așadar, puteți alege să călătoriți în România la tarife începând de la 23 euro pentru un zbor într-un singur sens (dinspre destinațiile interne spre București), 47 euro (dinspre București către destinațiile interne), respectiv 69 euro pentru un zbor dus-întors” – TAROM.
Tariful include toate taxele, un bagaj de mână de 8 kilograme, iar toți pasagerii nostri beneficiază de check-in gratuit.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Pehart Grup, unul din cei mai mari producători de hârtie tissue din sud-estul Europei și cel mai mare producator si procesator de produse de hârtie pentru uz casnic din România, […]
Rădăcini Estate, divizia imobiliară a grupului Rădăcini, a înregistrat anul acesta vânzări record pentru cele două complexuri rezidențiale premium – Aviației Tower I și II. Astfel, în doar trei luni […]
am cumparat un Invisible Shield pentru MacBook Pro de la Zagg si am primit 2 cupoane cu reducere de 20% pentru oricare dintre produsele lor. SI cum baietzii expediaza marfa […]
Be the first to comment