TAROM câștigă locul 1, pentru al doilea an consecutiv, la SkyTeam Sustainable Flight Challenge cu cele mai mici emisii poluante pentru un zbor mediu-curier

Tarom introduce noi curse interne către Constanța
Aeronavă TAROM

Compania TAROM a fost desemnată câștigătoare, pentru al doilea an consecutiv, la provocarea zborului sustenabil, organizată de alianța SkyTeam. Zborul TAROM, București-Madrid și retur a obținut cele mai mici emisii de CO2, comparativ cu alte curse de distanță mediu-curier.

”Premiul se datorează, în principal, pasagerilor noștri și echipei de peste 100 de colegi din TAROM care au eficientizat la maxim acest zbor. Este al doilea an consecutiv când echipa noastră câștigă premiul pentru cele mai reduse emisii de CO2 în ”SkyTeam Sustainable Flight Challenge”. Mai important decât câștigătorii este, cred, mesajul pe care îl transmite întreaga provocare. Noi suntem printre cei care am demonstrat că se poate. Se poate să zburăm mai eficient, mai ușor și mai bine organizat pentru a reduce semnificativ emisiile de CO2 în atmosferă”, a declarat Viorica Ursache, Safety, Security and Compliance Monitoring Manager TAROM.

Provocarea SkyTeam este la a doua ediție și începe să devină rapid principalul eveniment pro-mediu organizat la nivel mondial în industria de aviație. În ediția din 2023 a TSFC, au participat 22 de companii aeriene din întreaga lume. La categoria cel mai eficient zbor mediu-curier la care TAROM a fost desemnată câștigătoare, au participat 12 companii aeriene din Europa, Orientul Mijlociu, China și America de Sud și cu zboruri pe distanțe similare.

”Repetarea performanței de anul trecut reprezintă cea mai bună recunoaștere a eforturilor de eficientizare depuse în ultimii ani de către angajații TAROM. Reducerea emisiilor zborului din 22 mai cu mai mult de 3 tone de CO2 este un rezultat impresionant, reprezintă, ca randament, dublul țintei noastre multianuale de reducere a emisiilor. Admir dedicarea și inovațiile tuturor companiilor participante, de aceea am primit cu modestă bucurie vestea acestui succes din cadrul întrecerii unui club select de linii aeriene preocupate de mediu”, a declarat Fuel Efficiency Manager TAROM, Dragoș Preda. Echipa TAROM s-a numărat printre finaliști inclusiv la alte două subcategorii din provocarea SkyTeam: ”Ground Operations Lowest CO2” și ”Boldest Move”.

Cum s-a desfășurat competiția organizată de alianța SkyTeam

SkyTeam Sustainable Flight Challenge este o competiție amicală între cele mai importante companii aeriene din lume. Anul acesta 22 de companii au intrat în competiție pe șapte categorii distincte și 25 de subcategorii care includ cele mai mici cantități de CO2 emise în atmosferă în timpul unui zbor scurt curier, mediu curier și lung curier, cel mai bun sistem de management al deșeurilor, dar și cele mai reduse emisii pentru operațiunile la sol.

Rezultatele se obțin raportând emisiile în Kg de CO2 generate la 100km/pasager. Cum cursa TAROM OTP-MAD-OTP a fost plină, raportarea s-a făcut la 180 de pasageri/distanța zborului efectuat între destinații.

TAROM a redus încărcarea aeronavei, a transmis mesaje către pasageri prin care i-a informat de participarea la competiție, și a desenat planul de zbor în așa fel încât acesta s-a desfășurat, în condiții de maximă siguranță, dar cu cel mai mic consum de combustibil. Lista soluțiilor și inovațiilor TAROM va fi pusă la dispoziția tuturor participanților la competiție pentru a obține un efect de multiplicare a acestora și poate pentru a crea premisele unor noi standarde care vor permite eficientizarea întregii industrii de aviație, în sensul reducerii la maxim a amprentei pe care aceasta o are asupra mediului.

Aprecierile companiei TAROM se îndreaptă în primul rând către pasagerii de pe cursa Otopeni-Madrid-Otopeni din data de 22 mai, 2023 care au participat voluntar la provocare, au răspuns la chestionare, au fost foarte atenți la greutatea bagajelor și au sosit la timp pentru formalitățile de îmbarcare. Lor le este dedicat acest premiu.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*