Tarfin, liderul regional în agri-fintech, a ajuns la 100 de distribuitori pe piața din România

Adina China-Birta, Director General al Tarfin IFN România. FOTO June Communications

Tarfin, liderul regional din sectorul finanțării agricole (agri-fintech), a atins pragul de 100 de distribuitori pe piața din România. Compania de origine turcă a bifat acest număr în primul an de activitate pe piața locală. Rapiditatea expansiuni sale se traduce și printr-o reasigurare a angajamentului de a sprijini fermierii români și distribuitorii de inputuri.

Fiind printre primii care au implementat soluții tehnologizate de suport financiar a distribuitorilor de inputuri agricole din România, Tarfin pune la dispoziția acestora o platformă ușor accesibilă, complet digitalizată, prin care fermierii își pot onora contractele cu plata după recoltă.

În campaniile de primăvară și toamnă, compania a finanțat o gamă largă de produse pentru înființarea culturilor de grâu, porumb, floarea soarelui, orz și rapiță. Majoritatea cererilor de achiziție cu plata la recoltare au fost pentru produse din categoriile de semințe și îngrășăminte solide. Astfel, la finalul lunii octombrie, Tarfin intermediase  achiziția de inputuri agricole pentru distribuitori și fermieri care cultivau o suprafață de peste 20.000 de hectare.

„Faptul că în primul an de la intrarea pe piața din România am reușit să ajungem la 100 de distribuitori de inputuri agricole demonstrează că am câștigat încrederea distribuitorilor și a fermierilor. Raționamentul din spatele dezvoltării soluțiilor noastre este de a sprijini ecosistemul agricol pentru ca recoltele să ajungă la productivitatea preconizată”, a declarat Adina China-Birta, Director General Tarfin IFN România.

Fermierii au avantajul că soluțiile Tarfin sunt rapide și simple, iar perioada în care pot plăti pentru achizițiile efectuate este generoasă, ajungând până la un an. În prezent, pe piața din România nu există niciun alt partener de finanțare care să le ofere fermierilor flexibilitatea de a achiziționa produse cu plata la recoltă de la peste 100 de distribuitori care au o gamă atât de variată de produse.

Distribuitorii pot înregistra o solicitare în doar câteva minute, cu doar doua documente, respectiv cartea de identitate și declarația APIA. Procesul este unul transparent, iar pe parcursul introducerii solicitării, distribuitorul are acces la prețul final al tranzacției, preț care nu se modifică pe toată durata contractului. De asemenea, distribuitorul nu este condiționat de preț sau de produsele vândute.

În acest moment, platforma Tarfin se concentrează pe întâmpinarea nevoilor fermierilor care cultivă legume sau cresc animale, dar finanțează în continuare toată gama de inputuri agricole, de la semințe la chimicale și fertilizatori. De asemenea, de interes pentru companie mai este și segmentul pieselor de schimb și a echipamentelor de valori mici care se încadrează în capacitatea de plată a unui singur an agricol.

„În contextul în care la nivel global agricultura se confruntă cu provocări fără precedent, ne dorim să ajungem la cât mai mulți distribuitori și fermieri de pe piața locală, care pot avea un impact important, având în vedere faptul că România a avut, în anul 2021, o producție record de cereale, care a depășit 27 de milioane de tone, potrivit INS”, a conchis Adina China-Birta.

Cu 100 de distribuitori în portofoliu și cu un timp de răspuns foarte mic, Tarfin folosește un algoritm de machine learning care, în curând, va acoperi toate solicitările primite. În acest sens, un distribuitor poate afla într-o zi dacă cererea sa a fost aprobată.

 

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*