Studiu TransferGo: Unul din trei români din diaspora își va petrece concediul de vară în România

FOTO Ministerul Turismului

Potrivit unui studiu realizat de compania de transferuri internaționale de bani TransferGo, unul din trei români din diaspora plănuiește să își petreacă concediul de vară în România, unde va cheltui sume importante de bani pe diverse bunuri de larg consum, materiale de construcții și servicii turistice.

În timp ce mulți români din țară călătoresc către destinații estivale precum Grecia, Bulgaria sau Turcia, peste 30% dintre românii din diaspora vor petrece concediul de vară în România, unde vor cheltui între 1500 și 2000 de euro de familie, conform datelor companiei de transferuri internaționale de bani TransferGo.

Mai mult, potrivit aceluiași studiu TransferGo, românii tind să nu mai călătorească cu foarte mulți bani cash, ci preferă să își păstreze economiile în conturi bancare, ori să le transfere direct în conturile din România prin intermediul aplicațiilor de transferuri internaționale de bani, precum TransferGo.

Cu toate că bugetul de vacanță a fost redus comparativ cu anii anteriori, sub presiunea inflației și a instabilității economice, românii din diaspora susțin în continuare activ economia românească prin sumele de bani pe care le trimit periodic rudelor rămase în țară.

Anul acesta, odată cu ridicarea restricțiilor de călătorie impuse în timpul pandemiei, mulți dintre românii din diaspora vor relua tradiția petrecerii concediului de vară în România. Durata medie a unui sejur este de două săptămâni, iar perioada preferată este luna august, când estimările autorităților arată că traficul pe sensurile de intrare în țară se va apropia de valorile înregistrate în anii de dinainte de începerea pandemiei.

Din punct de vedere economic, august este de altfel una dintre cele mai profitabile luni din an pentru comerţ, în special pentru sectoarele alimentar, materiale de construcţii, mobilă și electro- IT, iar acest fapt se datorează si românilor din diaspora care, nu doar că vin acasă, dar fac și investiții aici.

În diaspora trăiesc și muncesc oficial 5.7 milioane de români, însă cifra reală este mult mai mare, aproape 8 milioane de români fiind plecați în afara granițelor, conform unor estimări recente.

Despre TransferGo

TransferGo este o companie de transfer internațional de bani online, în timp real și la costuri mici, pentru persoanele care doresc să trimită bani familiilor lor, fără a plăti taxele mari percepute de bănci. Compania a fost înființată în 2012 de patru fondatori de origine lituaniană, iar sediul central se află în Londra, Marea Britanie. În prezent, compania are birouri și în Vilnius, Berlin, Istanbul și Varșovia.

TransferGo numără peste 4 milioane de clienți din întreaga lume și facilitează transferurile de bani online, rapid și în condiții de siguranță, în 40 de monede diferite și are acoperire în 161 de țări, primind scorul de 4,9 din 5 stele din partea Trustpilot.

Folosind sistemul inovator TransferGo, migranții pot trimite bani peste hotare folosind un model digital din cont în cont, care înseamnă că banii nu trebuie să părăsească țara: banii sunt transferați local-in local-out.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*