Studiu: Românii aleg litoralul bulgăresc în principal pentru prețurile mai avantajoase

Litoralul bulgăresc. FOTO Travel Planner

Autoritățile din Bulgaria au anunțat, recent, în cadrul unei conferințe de presă, că nu intenționează să introducă absolut nicio restricție în acest sezon estival. Este normal ca turiștii să se intereseze în privința acestui aspect, iar rezervările decurg, la ora actuală, în mod normal.

”Sezonul estival a început pentru Bulgaria promițător, cu un trend pozitiv pe partea de rezervări. Însă, momentan, există o încetinire a rezervărilor, probabil din cauza aspectelor economice și a incertitudinilor. Este posibil ca această scădere să se recupereze în august, care, de obicei, este o lună de vârf. Există premise ca 2022 să fie similar anului 2021 doar dacă august se va păstra puternic. Altfel, probabil că numărul turiștilor va scădea”, subliniază Sebastian Constantinescu, director general Travel Planner.

Ca în fiecare an, predomină familiile cu copii care preferă hotelurile bune, care au investit în calitate. De exemplu, lanțul HVD a lansat chiar la începutul pandemiei, în 2020, celebrul hotel Reina del Mar, care oferă de atunci servicii de calitate ridicată în mod constant și este, ca atare, extrem de căutat de către turiști.

Consultanții Travel Planner recomandă turiștilor care doresc vacanțe de calitate la jumătate de preț sau chiar și mai ieftine, luna septembrie, mai ales că vremea va fi foarte bună, conform prognozelor, aceasta putând fi numită a patra lună a verii. Din păcate, în special pentru familiile cu copii, un impediment este acela că școala începe pe 5 septembrie.

Cea mai mare cerere și cele mai mari prețuri pentru litoralul bulgăresc sunt la finalul lunii iulie – începutul lunii august. După 5-6 august există mai multă disponibilitate și oferte mai bune.

Travel Planner recomandă familiilor cu copii dar și turiștilor afectați de inflație și de creșterea generală a prețurilor, perioada 25 august – 4 septembrie pentru petrecerea concediilor. După 5 septembrie turiștii pot găsi vacanțe cu până la jumătate din prețul unei vacanțe în plin sezon.

Numărul turiștilor germani a scăzut considerabil, lăsând un gol asupra gradului de ocupare pe litoralul bulgăresc. Turoperatori germani au anulat multe curse charter, în special pentru nordul litoralului vecin (aeroportul Varna), din cauza contextului geopolitic actual. Gradul de ocupare nu a putut fi umplut mult de români, deoarece nici hotelierii bulgari nu pot scădea tarifele prea mult din cauza inflației astfel încât să renteze.

Comparatie prețuri 2022 pe litoralul românesc vs. prețuri 2022 pe litoralul bulgăresc

Sezonul cald 2022 a debutat cu o relaxare intens așteptată în sectorul turismului, luând în considerare ultimii ani petrecuți sub restricții și limitări în vreme de pandemie. Dorința oamenilor de a pleca în vacanță, de a se relaxa, de a fi din nou împreună alături de cei dragi în alt loc decât acasă este evidentă, însă litoralul românesc pare să fie surprins într-o postură nepregătită, spre deosebire de vecinii bulgari, care se pot lăuda cu un grad de ocupare vizibil mai mare în rândul hotelurilor.

Desigur, există exemple de situații excepționale în ceea ce privește prețurile mari întâlnite în acest sezon la mare în România, care s-au viralizat rapid în mediul online (taxarea amplăsarii unui cearceaf pe o plajă privată din Mamaia – 200 RON, o ciorbă într-un anumit local – 70 RON etc.) însă acestea nu reliefează o medie reală a prețurilor, dictate de altfel de o întreagă serie de factori. Unii hotelieri spun că nu au mărit prețurile față de anul trecut, alții spun că au fost constrânși de creșterea prețurilor la alimente, la utilități și la alte servicii, însă cert este că turiștii remarcă diferențe notabile și ezită, mai mult ca în alți ani, să rezerve o vacanță fără prea multe calcule înainte.

Luând în considerare că în momentul de față sunt încă foarte mulți români care nu au decis unde anume să-și petreacă vacanța la mare, ne-am gândit că o comparație cât mai reală și obiectivă a prețurilor din 2022 la servicii turistice pe litoralul românesc versus cele de pe litoralul bulgăresc ar putea fi de folos celor care vor să-și petreacă vacanța la malul Mării Negre, cât mai aproape de casă.

Consultanții Travel Planner au realizat un sondaj în rândurile propriilor turiști. Românii aleg litoralul bulgăresc datorită proximității față de România, serviciilor all inclusive dar în principal pentru prețurile mult mai avantajoase.

Marele avantaj este acela că litoralul din România și cel din Bulgaria sunt destinațiile cele mai apropiate de casă pentru turiștii români dornici să-și petreacă vacanța la mare. Litoralul românesc se întinde pe circa 245 de kilometri lungime, având avantajul de a găzdui și Delta Dunării, care ocupă mai bine de jumătate din lungimea totală (163 de kilometri), până în apropiere de Năvodari. Vecinii bulgari sunt însă ceva mai avantajați din punct de vedere al numărului de kilometri, zona de coastă măsurând circa 370 km în lungime.

Am ales să comparăm stațiunile Mamaia și Sunny Beach, amândouă fiind considerate cele mai animate stațiuni de pe litoralul românesc, respectiv cel bulgăresc. Dacă românii stau mai bine la capitolul animație pe timp de noapte, cluburi și distracție, vecinii bulgari sunt totuși foarte bine pregătiți la capitolul hoteluri cu regim de cazare all inclusive, care s-au dovedit a fi mult mai rentabile din punct de vedere al costurilor totale alocate unei vacanțe. Mai mult, all inclusive este și varianta de cazare preferată a familiilor cu copii, care-și doresc mai multă comoditate și alte servicii precum animație pentru cei mici, chiar în locul în care sunt cazați.

Litoralul românesc are în jur de 40 de hoteluri cu regim de cazare all inclusive, însă acest număr este incomparabil mai mic față de oferta bulgarilor.

Pentru simularea unor exemple de prețuri, consultanții Travel Planner au ales perioada 15-21 august (de luni până duminică – 6 nopți de cazare) pentru doi adulți și un copil cu vârsta de 4 ani. Prețurile exemplificate au fost simulate la mijlocul lunii iulie, nu au un caracter static și sunt informative, așadar acestea pot suferi modificări, chiar și de la o zi la alta, în fiecare dintre cele două destinații.

În Mamaia, prețurile la un hotel de 4 stele cu mic dejun inclus, pentru perioada menționată mai sus, încep de la 577 de euro și se termină la peste 2000 euro, desigur, în funcție de notorietatea hotelului ales.

În Sunny Beach, prețurile la un hotel de 4 stele cu regim de cazare all inclusive sau ultra all inclusive, pentru perioada menționată mai sus, încep de la 561 euro și se termină la 1309 euro, în funcție de hotelul ales.

În Nisipurile de Aur, varianta de stațiune animată mai apropiată de granița cu România, prețurile pentru perioada menționată mai sus, pentru un hotel de 4 stele, încep de la 548 euro și ajung până la 1404 euro.

În Eforie Nord, prețurile pentru aceeași perioadă și număr de turiști menționate mai sus pornesc de la 600 euro și ajung până la 2000 euro la un hotel de 4 stele cu mic dejun inclus.

În Neptun, prețurile pornesc de la 450 euro și ajung undeva chiar și la 1300 euro la hoteluri de 3 stele, cu mic dejun inclus.

În Vama Veche se remarcă prețuri începând cu 350 euro și până la 750 euro, la proprietăți de 3 și 4 stele (cele mai multe pensiuni/vile, nu hoteluri), nu toate cu mic dejun inclus.

În Albena, cea mai apropiată stațiune mare a vecinilor bulgari de granița cu România, prețurile pentru perioada menționată mai sus, în ceea ce privește cazarea unei familii de 2 adulți cu 1 copil de 4 ani, pornesc de la 789 euro și se opresc la 1635 euro, toate variantele de hoteluri fiind cu regim de cazare all inclusive sau ultra all inclusive.

În Obzor, stațiune localizată în sudul litoralului bulgăresc, prețurile pornesc de la 740 euro și ajung la 1819 euro la hoteluri de 4 stele cu all inclusive, pentru aceleași date și număr de persoane, iar tot aici vei găsi și unul dintre cele mai bune hoteluri de 5 stele ale vecinilor bulgari, Reina del Mar.  Reina del Mar, care face parte din renumitul lanț hotelier HVD (alături de Clubhotel Miramar Obzor, Viva Club Nisipurile de Aur și Club Bor Sunny Beach) oferă servicii all inclusive premium, un centru SPA, o piscină exterioara încălzită, cazare în camere spațioase, dar și posibilitatea de cazare  în vile cu piscină privată.

În Balchik, prețurile pornesc de la 823 euro și ajung la 1347 euro, la hoteluri de 4 stele, tot cu regim de cazare all inclusive.

Așadar, este cert faptul că o vacanță pe litoralul bulgăresc devine indiscutabil mai rentabilă pentru cei care doresc servicii all inclusive, deci cu toate mesele incluse, însă totodată mai confortabilă pentru seniori sau pentru cei care călătoresc alături de copii, având la hotel toate aceste servicii atât de necesare unei experiențe plăcute.

Prețuri parcare 2022 litoral România vs litoral Bulgaria

Începând cu 2021, parcarea în Mamaia are un sistem diferit de taxare în ceea ce privește cele aproximativ 7000 de locuri de parcare publice, cu plată. Conform noului regulament, taxa de parcare pentru zona 0 este de 4 lei/oră, ceea ce înseamnă că un turist care parchează pe un astfel de loc este nevoit să plătească peste 90 de lei pentru 24 ore de parcare. Dacă ești cazat la un hotel din Mamaia care nu-ți poate asigura loc de parcare chiar la cazare, e posibil să fii nevoit să parchezi în această zonă.

Pe de altă parte, în stațiunile din sudul litoralului românesc, lucrurile par să stea puțin mai bine la capitolul prețuri parcare. În stațiuni precum Venus, Neptun-Olimp, Jupiter, Cap Aurora sau Saturn, taxa de parcare este de 3 lei/oră și 15 lei/zi, însă recent a fost adoptat un proiect care vizează suspendarea plății acestor tarife până la sfârșitul sezonului estival.

La vecinii bulgari, preturile la parcări în 2022 stau cam așa:

Parcarea în Albena este împărțită în 4 zone de culori diferite: în zona galbenă poți parca gratuit, in timp ce în zonele portocalie, albastră și verde trebuie să achiți o taxă. În zona verde sunt cele mai mari prețuri, dat fiind faptul că este cea mai apropiată de plajă (20 leva/zi în plin sezon). Parcarea în Nisipurile de Aur are un sistem diferit de taxare: la hoteluri, tariful de parcare la exterior este între 10-15 leva/zi, însă la anumite hoteluri aceasta poate fi și de 20 leva/zi/mașină. Există și varianta parcărilor subterane, ceva mai scumpe (între 20-30 leva/zi), dar și parcarea din stațiune, în zona albastră (în jur de 2 leva/oră, prin aplicație). În Sunny Beach,  parcarea presupune spații mai generoase comparativ cu alte stațiuni și în general costă între 10-15 leva/zi la hoteluri, în jur de 3 leva/oră în stațiune și aproximativ 15-20 leva pentru o zi de staționare într-o parcare publică din stațiune.

Prețuri la plajă 2022 litoral România vs litoral Bulgaria

Un subiect intens dezbătut inclusiv în aceste zile este și cel al închirierii șezlongurilor de la Marea Neagră, căci nu sunt puțini cei care spun că prețurile pe litoralul românesc la acest capitol sunt destul de ridicate. Desigur, și în acest caz, prețul este discutabil, căci variază de la un operator la altul, de la o zonă la alta, dar și de la o zi a săptămânii la alta.

Spre exemplu, în Mamaia Nord, unii turiști au plătit în luna iulie pe un șezlong simplu 30 de lei în timpul săptămânii și 40 de lei în weekend, în timp ce alții au plătit în zone mai pretențios amenajate pe un pat-leagăn cu saltea de spumă cu memorie 100 lei în timpul săptămânii și chiar și 200 lei în weekend. Așadar, depinde foarte mult și de zona în care alegi să te așezi.

În Vama Veche, pe un segment de plajă bine întreținut, un șezlong costă în plin sezon 50 de lei, în timp ce în stațiuni precum Costinești sau Eforie Nord, prețurile șezlongurilor pot varia între 25 și 40 lei în funcție de zi, loc și perioadă.

În primul rând, pe litoralul bulgăresc, multe hoteluri includ șezlongurile în prețul de cazare.

În Albena, dacă ești cazat în stațiune, beneficiezi de 2 șezlonguri și o umbrelă gratuite, dintre cele localizate începând cu rândul 3. Daca vrei șezlonguri mai aproape de mare, le poți închiria pentru suma de 7 leva/unitate, ceea ce înseamnă că vei da pe un șezlong în jur de 18 lei. În Nisipurile de Aur, un șezlong costă în jur de 10 leva, adică aproximativ 25 de lei. Pentru douășezlonguri și o umbrelă ar trebui să plătești în jur de 25 leva. În Sunny Beach, cea mai animată stațiune de pe litoralul bulgăresc, prețurile la șezlonguri variază între 10 și 20 de leva, în funcție de zona în care alegi să stai. Există și beach baruri cu aspect mai pretențios și prețuri ridicate, precum Kikki Beach, însă și locuri în care găsești preturi rezonabile. Totuși, multe dintre hotelurile localizate în prima linie pe litoralul bulgăresc asigură oaspeților și segment de plajă privată, amenajată cu șezlonguri și umbrele gratuite.

Prețuri restaurante 2022 litoral România vs litoral Bulgaria

Ambele destinații de pe litoralul Mării Negre se pot lăuda cu restaurante bune, însa și la acest capitol, vecinii bulgari stau ceva mai bine pentru că în primul rând au mai multe restaurante, dar și un meniu ceva mai variat în unele cazuri, poate și pentru că se bucură de o piață de pește provenit din Marea Neagră mai dezvoltată. Astfel, e destul de greu să nu găsești în meniurile restaurantelor bulgărești midii sau calcan. Există restaurante bune cu specific pescăresc și pe litoralul românesc, atât în zonele Constanța, Olimp, cât și în alte stațiuni de la malul mării, însă pentru că sunt puține, le vei găsi destul de aglomerate în plin sezon.

Pe de altă parte, se remarcă locuri mai pretențioase, unele dintre acestea în zona Mamaia, unde turiștii au semnalat prețuri piperate precum un șnițel de pui – 80 lei sau o supă – 70 lei. Chiar și în Vama Veche există restaurante cu prețuri ceva mai ridicate, însă nota finală depinde foarte mult și de profilul/notorietatea localului la care alegi să iei masa, dar în definitiv și de ceea ce alegi să mănânci.  La unele restaurante de tip “împinge tava”, chiar și în Mamaia, se găsesc meniuri cu 2 feluri de mâncare la prețuri rezonabile (35-40 lei).

La vecinii bulgari, un exemplu de meniu al unui restaurant cu specific pescăresc poate fi cel de la Ferma de midii Dalboka, localizată destul de aproape de granița cu România, unde prețurile pentru sezonul 2022 sunt următoarele: salată de icre – 9 leva (23 lei), ciorbă de midii – 9 leva (23 lei), midii natur – 12 leva (30 lei), calcan 250 grame – 40 leva (100 lei).

Unii dintre turiștii români abia întorși din concediul petrecut în Sunny Beach spun că au plătit la un restaurant localizat în zona de faleză în jur de 30 leva (75 lei) pentru două feluri de mâncare (ciorbă și fel principal – musaca), sos, focaccia și apă plată. Restaurantele din Nessebar sunt, de asemenea, printre preferatele românilor, alături de cele din Varna, considerate de altfel unele dintre cele mai bune astfel de localuri din întreaga Bulgarie.

”Este limpede că ambele destinații de litoral au un potențial turistic fantastic, însă dacă ar fi să ne raportăm exclusiv la partea de litoral românesc, aceasta încă nu este exploatată așa cum trebuie, iar acest lucru se vede și se simte, chiar și în momentul de față, când ne uităm la cifre și la ezitarea oamenilor de a-și petrece vacanțele aici. Bulgarii, pe de altă parte, deși au la rândul lor unele creșteri de prețuri în 2022, au ce oferi de acești bani, lucru care se reflectă totuși în gradul de ocupare a hotelurilor și în dorința românilor de a reveni pe litoralul vecin. Este o realitate că în Bulgaria atât costul traiului de zi cu zi, cât și veniturile, sunt mai mici decât în România”, conchide Sebastian Constantinescu.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*