Studiu Digitaliada – Ce resurse digitale folosesc profesorii?

Aplicație pentru elevi, dezvoltată la concursul Digitaliada
Aplicație pentru elevi, dezvoltată la concursul Digitaliada

Pe perioada suspendării cursurilor, începând cu 11 martie 2020, cadrele didactice au căutat resurse pentru a continua activitatea în mediul online. În acest context, Fundația Orange, a derulat un studiu în perioada 28 martie – 8 aprilie a.c., ce a urmărit identificarea resurselor digitale folosite la clasă de obicei de către profesori și a soluțiilor utilizate pe perioada suspendării cursurilor școlare. De asemenea, studiul a identificat și obiceiurile de utilizare pentru platforma Învățare și testare online, Learning Management System gratuit pus la dispoziție în cadrul platformei Digitaliada.

Studiul a fost derulat împreună cu compania Cult Market Research și a fost realizat exclusiv cu profesorii și elevii care nu fac parte din proiectul Digitaliada. La studiu au participat 603 elevi, profesori și părinți. O treime dintre cadrele didactice participante la studiu predau matematică, iar o cincime sunt învățători. 57% dintre elevi și 52 % dintre profesorii participanți sunt din mediul urban.

Potrivit studiului, pe perioada suspendării cursurilor, cele mai folosite resurse, alături de platforma Digitaliada, sunt platformele de comunicare Zoom (21%), WhatsApp (23%), Google Classroom (13%) și Facebook (11%). 36% dintre profesori și directori susțin că au urmat cursuri de utilizare a instrumentelor digitale în procesul educațional. Cel mai des menționat curs de utilizare a resurselor digitale în rândul profesorilor participanți la studiu este CRED, urmat de webinarii și platforme de învățare la distanță.

Înainte de suspendarea cursurilor, 22% dintre profesori declară că foloseau laptopurile și 19% proiectoarele video. Aceste dotări se află în inventarul școlii și sunt accesibile deoarece sunt portabile și nu implică deplasarea elevilor în laboratoare dedicate activităților digitale. Doar 1 din 10 profesori utilizau site-uri și platforme digitale și doar 7% apelau la manualele digitale în activitatea la clasă.

Elevii sunt cei care intră cel mai des în secțiunea Învățare și Testare online Digitaliada, jumătate dintre aceștia accesând-o de câteva ori pe zi. Cel mai frecvent, elevii folosesc platforma pentru Matematică (83%), Limba și literatura română (75%) și Limbi străine (51%). Peste 30% dintre elevi folosesc platforma și la Istorie, Biologie, Geografie sau Fizică. Totuși, platforma nu este utilizată exclusiv doar pentru disciplinele anterior menționate, ci se pretează oricărei materii. Elevii consideră că platforma îi sprijină atât în petrecerea timpului într-un mod educativ și antrenant, cât și pentru a menține legătura cu profesorii. Totodată, susțin că materialele primite de la profesori prin intermediul platformei sunt utile pentru învățare și exersare.

„Încă de la suspendarea cursurilor, secțiunea Învățare și testare online de la Digitaliada a oferit resursele și instrumentele pentru continuarea învățării, predării și evaluării. 98% dintre cadrele didactice ne-au spus că secțiunea este folositoare în contextul actual, iar 95% dintre acestea își doresc să o utilizeze și după reîntoarcerea la școală. Aceste cifre ne confirmă utilitatea ei pentru orice materie, atât la ora de clasă, cât și de acasă.” – Amalia Fodor, director Fundația Orange.

Directorii școlilor susțin că platforma îi sprijină, cel mai mult, în comunicarea cu elevii. Pe de altă parte, profesorii consideră ca cea mai utilă este funcția de creare de teste pentru elevi, urmată de cea de trimitere și primire a temelor. Aproximativ 4 din 10 profesori participanți la studiu au creat și propriile materiale în cadrul secțiunii. Cadrele didactice apelează și la resursele disponibile pe www.digitaliada.ro. Cele mai utilizate materiale sunt testele în format digital (jumătate dintre respondenți) ghidurile de predare digitală și materialele înscrise în concursul #Digitaliada (o treime).

Pe perioada suspendării cursurilor, 645 de școli, 3.900 de profesori și 16.500 de elevi continuă procesul educațional pe secțiunea Învățare și testare online, lansată de Digitaliada la sfârșitul anului 2019. În perioada vacanței de primăvară, platforma a fost actualizată cu noi funcționalități și acum permite încărcarea unui număr mai mare de fișiere și extragerea de rapoarte ce sumarizează activitatea online a elevilor și a profesorilor. De asemenea, profesorii pot atașa, la corectarea temelor, atât feedback individual, cât și feedback general pentru întreaga clasă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*