Soluție revoluționară de detecție automată  a vehiculelor parcate neregulamentar

Soluție revoluționară de detecție automată  a vehiculelor parcate neregulamentar

Axis Communications, lider global în echipamente video de rețea, continuă să susțină dezvoltarea orașelor inteligente, propunând o soluție de detecție automată a vehiculelor parcate neregulamentar, bazată pe tehnologie de analiză video avansată.

Ideea de oraș inteligent este un concept larg, care reprezintă în esență îmbunătățirea nivelului de siguranță publică și a calității sau diversității serviciilor prin implementarea tehnologiei. Evident, o astfel de definiție nu spune prea multe despre ce ar trebui să includă un astfel de oraș și nici nu are cum, din moment ce nu există o soluție universală în acest scop, ci soluții personalizate și adaptate pentru fiecare caz particular în parte, în funcție de cerințele și nevoile fiecărei localități. Cert este însă că unele elemente, precum fluiditatea traficului și eficiența transportului public nu au voie sub nicio formă să lipsească. Iar una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă autoritățile în zonele urbane aglomerate este descurajarea conducătorilor de autovehicule să parcheze neregulamentar. Indiferent că parchează în zone interzise, că blochează căi pietonale și pentru biciclete sau că depășesc timpul maxim de parcare sau staționare permis, aceștia constituie – direct sau indirect – impedimente serioase pentru toți ceilalți participanți la trafic și, mai presus de toate, pentru mijloacele de transport public și echipajele de intervenție în cazuri de urgență. Desigur, există metoda clasică, bazată pe detașarea de personal autorizat pe teren, care să monitorizeze fizic diverse zone și să ia măsurile adecvate acolo unde acest lucru se impune. Problema este că această abordare presupune un necesar uriaș de forță umană, care la rândul său este de multe ori coruptibilă. Din aceste motive,  nu a avut niciodată rezultate excelente, iar ineficiența sa este și mai ușor de observat în aglomerările urbane, puternic motorizate, de astăzi. De aceea, Axis Communications propune o alternativă revoluționară, sub forma unei soluții de monitorizare continuă și detecție automată a vehiculelor parcate neregulamentar.

Rulând ca soluție de analiză la nivelul camerelor video IP, AXIS Parking Violation Detection permite analizarea a sute de străzi sau zone prin intermediul unui singur sistem de management video (VMS). Soluția recunoaște în mod automat încălcarea regulilor privind parcarea și transmite alerte autorităților responsabile, care pot interveni rapid, precis și numai acolo unde este necesar, pentru a lua măsuri. Se obține în acest fel o reducere considerabilă a resursei umane necesare. Mai mult decât atât, se adaugă o eliminare a riscului de corupere a personalului din teren, care nu mai are de această dată și atribuția de a culege probe împotriva celor care comit astfel de contravenții, ci doar pe aceea de a aplica sancțiunile corespunzătoare, pe baza probelor culese în mod automat de tehnologie și stocate la nivel central. Acestea pot fi colectate cu ușurință astfel încât să respecte regulile de confidențialitate în vigoare, prin utilizarea funcției zoom oferite de camerele PTZ sau prin mascarea elementelor care nu prezintă interes.

AXIS Parking Violation Detection este pe termen lung o soluție eficientă de eliminare a fenomenului parcatului neregulamentar. Pe de o parte, investiția inițială este redusă de faptul că soluția rulează la nivel Edge, iar pe de altă parte, costurile de operare sunt diminuate de tehnologia Zipstream, care reduce lățimea de bandă necesară. Acestora li se adaugă rezultatele directe ale implementării tehnologiei, precum posibilitatea de alocare optimă a resurselor și reducerea timpului de răspuns la intervenții. Prin urmare, oferă un ajutor incontestabil orașelor inteligente, care își pot folosi în acest fel resursa umană tot mai puțin pentru monitorizare și tot mai mult pentru acțiune.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*