Solaris va livra 15 autobuze electrice la Suceava

Solaris va livra 15 autobuze electrice la Suceava.

Solaris Bus & Coach, lider european în producția de vehicule electrice pentru transport public, anunță semnarea unui contract cu municipiul Suceava pentru livrarea a 15 autobuze electrice Solaris Urbino 12.

Procedura de achiziție a fost organizată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, iar valoarea contractului se ridică la 37,5 milioane de lei fără TVA. În cadrul contractului, au mai fost achiziționate și patru stații de încărcare electrică rapidă și alte 15 stații de încărcare lentă. Termenul de livrare a vehiculelor este de maximum 22 de luni.

Cele 15 autobuze electrice sunt primele vehicule de transport public livrate de producătorul european în municipiul Suceava. Autobuzele electrice Solaris Urbino 12 sunt dotate cu motoare electrice de 160 KW. Fiecare vehicul comandat are 12 m lungime, 2,55 m lățime și o înălțime de 3,48 m și poate transporta până la 82 de pasageri, incluzând 30 de persoane așezate.

Confortul sucevenilor care vor călători cu noile autobuze Solaris va fi asigurat atât prin sistemul de aer condiționat și încălzire, dar și printr-un sistem audio-video de informare a călătorilor cu date despre orele estimate de călătorie, anunțarea stației sau alte informații privind traseul. Totodată, călătorii vor beneficia și de acces la Wi-Fi și prize USB pentru încărcarea dispozitivelor mobile.

Gradul de siguranță al pasagerilor și al șoferilor va fi sporit de sistemul de supraveghere video prezent în fiecare autobuz și de sistemul electronic de diagnosticare. De asemenea, mijloacele de transport vor fi echipate și cu un sistem de numărare a călătorilor cu senzori amplasați la fiecare ușă care va permite operatorului de transport public să adune date relevante despre numărul de persoane care utilizează anumite rute, precum și cu un sistem de management al traficului catre transmite date în timp real de pe traseu către autobaza operatorului de transport public.

Cele patru stații de încărcare rapidă de 300 KW fiecare vor permite fiecărui vehicul încărcarea completă într-un interval de timp cuprins între 2 și 10 minute, iar cele lente încărcarea într-un timp de până la 6 ore.

În prezent, peste 300 de vehicule Solaris sunt folosite în transportul în comun din orașele: Craiova, Cluj-Napoca, Pitești, Brașov, Satu Mare, Galați, Baia Mare și Oradea, vehiculele electrice și hibrid fiind preponderente. De asemenea, peste 200 vehicule ecologice urmează să fie livrate în următoarele 12 luni către diferite municipalități din România.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*