SII România are un nou CEO: Iulia Surugiu preia conducerea companiei pe plan local

Iulia Surugiu. FOTO Total PR

SII România, companie multinațională specializată în servicii software și consultanță în tehnologie, anunță numirea unui nou Director General – Iulia Surugiu, ce deține o vastă expertiză în zona de business operations și management, respectiv o experiență de peste un deceniu în cadrul companiei. Aceasta preia funcția de la Manel Ballesteros, care a condus filiala locală timp de 15 ani.

„Preiau acest nou rol în cadrul companiei cu entuziasm și deplină responsabilitate. Îmi exprim recunoștința față de echipa SII România pentru contribuția remarcabilă la performanța noastră și îmi propun să duc mai departe aceste realizări într-un nou context de afaceri și tehnologic. Împreună facem pași siguri către o nouă etapă în dezvoltarea companiei, continuând să inovăm în cel mai favorabil moment, să ne extindem operațiunile și să investim tot mai mult în dezvoltarea unor zone de expertiză specifice.  Focusul nostru principal rămâne excelența în servicii de inginerie software și consultanță în tehnologie”, a declarat Iulia Surugiu.

Iulia Surugiu a contribuit decisiv la dezvoltarea companiei SII România, exercitând un rol cheie și având, de-a lungul celor 10 ani, atribuții din sfera operațională, strategică și de dezvoltare a afacerii, cea mai recentă funcție fiind Director Operațional. Sub conducerea sa, SII România continuă să ofere servicii de inginerie software și consultanță în tehnologie la cel mai înalt nivel, să mențină în centrul stategiei nevoile și satisfacția clienților și, totodată, să consolideze valorile organizaționale, cu focus pe dezvoltarea profesională a membrilor echipei.

Anterior SII România, Iulia Surugiu a activat timp de peste șase ani în cadrul uneia dintre cele mai mari companii de produse software din România, în funcții de management și consultanță tehnică. În ceea ce privește parcursul universitar, aceasta a absolvit ca șefă de promoție Facultatea de Cibernetică în cadrul Academiei de Studii Economice din București, unde a încheiat cu succes și un program de doctorat în Informatică Economică, pe aceeași specializare.

„Vizăm o dezvoltare organică și sustenabilă a SII România și vom continua să investim în elementele cheie, cu impact direct asupra performanțelor noastre, venind în orice moment în sprijinul clienților, al partenerilor și al colaboratorilor noștri, în acord cu obiectivele de dezvoltare și performanță asumate împreună, pe termen scurt, mediu și lung. În același timp, îmi reafirm încrederea în competența, dedicarea și pasiunea pentru tehnologie a echipelor noastre, ceea ce ne poziționează alături de cele mai puternice companii IT din România.”

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*