România trimite 9 echipe de fete în semifinalele competiției internaționale de tehnologie Technovation Girls

Naționala României la competiția Technovation Girls, FOTO Technovation
Naționala României la competiția Technovation Girls, FOTO Technovation

Technovation Girls, cea mai mare competiție de tehnologie și antreprenoriat din lume, dedicată elevelor de gimnaziu și liceu, a anunțat echipele calificate în semifinală.

9 echipe de fete din România merg mai departe în competiție și se luptă pentru marele premiu și titlul de cea mai bună aplicație mobilă creată să rezolve o problemă reală din societate, de 3 ori mai multe decât în 2019.
În urma unui proces de jurizare amplu, desfășurat la nivel internațional, România se află pe locul 5 ca număr de echipe calificate în semifinale. În cadrul competiției au participat 1,520 de echipe, din peste 60 de țări, printre care SUA, Canada, Germania sau Japonia.

Naționala României la competiția Technovation Girls, FOTO Technovation
Naționala României la competiția Technovation Girls, FOTO Technovation

Echipele, sub îndrumarea mentorilor, specialiști în domeniul IT sau a profesorilor coordonatori, au avut șansa de a-și transforma ideea într-un proiect de tip start-up.

Au creat aplicații mobile care contribuie la rezolvarea unei probleme importante din societate și au realizat fiecare un business plan alături de o prezentare de lansare pe piață a aplicației.

“Poate că unele fete încă nu realizează sau pentru că nu au fost învățate la școală sau poate că nu au resurse, doar că cel puțin pentru mine Technovation Girls e așa.. un deschizător de ochi și de oportunități.. pentru ca iei o idee și apoi o crezi în ceva tangibil și chiar dacă poate nu știi la început sa rezolvi problemele, pentru că nu știi programare sau nu știi informatica mentorii și research-ul pe care-l faci – pentru că ești pasionat de problema pe care o rezolvi, te ajută să avansezi și să creezi”, a declarat Alexandra Gheorghe membra echipei GirlEsc și au participat cu aplicația EnGuard.

În următoarea lună va avea loc jurizarea online a echipelor calificate în semifinală și se vor selecta echipele finalistele ale căror proiecte vor fi premiate în cadrul unui eveniment internațional, desfășurat anul acesta online.

“Anul acesta am văzut exemple incredibile de inovare, de curaj și de fete care au trecut peste probleme precum criza COVID-19 din comunitatea lor, dreptate socială și alte probleme din societate.” a declarat Tara Chklovski, CEO și Fondatorul competiției Technovation.

Technovation Girls este una dintre cele mai mari competiții internaționale de tehnologie și antreprenoriat, dedicată fetelor.

Anul trecut, România a trimis 3 echipe în semifinala competiției după un eveniment național live în cadrul căruia fetele au impresionat juriul cu prezentările lor.

În urmă cu 2 ani, o echipă de fete din România a beneficiat de oportunitatea de a participa în cadrul competiției la World Pitch – finala globală care a avut loc în San Francisco, USA.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*