Primul OMD dezvoltat la nivel județean a primit avizul din partea Ministerului Turismului

FOTO Ministerul Antreprenoriatului și Turismului

Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT) a emis joi, 16 februarie, avizul pentru înființarea primei Organizații de Management al Destinației (OMD) din România, dezvoltată la nivel județean. Este vorba despre „Organizația de Management al Destinației Județene Maramureș”.

„România turistică are nevoie de fiecare dintre noi pentru a deveni tot mai competitivă! Dacă ne dăm mâna și, împreună, construim parteneriate durabile, garantat șansele de a transpune acest deziderat comun în realitate sunt infinit mai mari. Drept urmare, inițiativa Maramureșului de a înființa primul OMD județean din țara noastră este una mai mult decât lăudabilă. Felicitările mele merg și către cele mai noi OMD-uri locale, care au primit în cursul acestui an avizul din partea instituției noastre: Țara Dornelor și Mamaia-Constanța. Încurajez, pe această cale, toate destinațiile autohtone să urmeze aceste exemple de bună practică și, prin asocierile public-private, să contribuie la reforma turismului românesc!”, a declarat ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu.

„Organizația de Management al Destinației Județene Maramureș”, reprezentată de președintele Ionel Ovidiu Bogdan, este formată din următorii membri fondatori: Consiliul Județean Maramureș, Saorsa Turism SRL, Turist Suior SRL și Asociația Întreprinzătorilor Maramureș.

Pentru înființarea OMD-ului județean, în structurile de primire turistice clasificate din destinație trebuie să există cel puțin 1.000 de locuri de cazare. Mai mult, în structura organizatorică trebuie prevăzut cel puțin un post de manager de destinație turistică. Referitor la strategia de dezvoltare și marketing turistic, precum și la planul de acțiune, acestea pot fi elaborate și adoptate în cel mult un an de zile de la primirea avizului.

Reforma privind turismul din România prinde tot mai mult contur și pe plan local! După înființarea, în luna decembrie a anului trecut, a „Organizației de Management al Destinației Suceava – Orașul Cetății de Scaun”, alte două entități au primit avizul din partea MAT: „Organizația de Management al Destinației Țara Dornelor” și „Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța”.

„Organizația de Management al Destinației Țara Dornelor, dezvoltată pe plan local, a primit avizul de înființare din partea MAT pe data de 20 ianuarie a.c., asociația fiind alcătuită din următorii membri fondatori: Primăria Municipiului Vatra Dornei, primăriile comunelor Dorna Candrenilor, Poiana Stampei, Crucea, Iacobeni, Șaru Dornei, Broșteni, Ciocănești, Dorna Arini, precum și Dorna Turism SA, Bucura Com SRL, Expert Business Consulting SRL, Angel Recreativ SRL, RO Util Instal SRL, Bucovina Travel SRL, Kaban-HRS SRL, Telescaun Negrești SRL, Orient Montana SRL, Vera-Mar Bucovina SRL, Rotur SRL, Studio Chiriluș SRL, Gimil Serv SRL și Asociația Națională pentru Dezvoltare Rurală Montantă „Romontana”. Președintele desemnat al noii entități este Ilie Boncheș.

„Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța”, dezvoltată pe plan local, a primit avizul de înființare din partea MAT pe data de 14 februarie, asociația fiind alcătuită din următorii membri fondatori: Consiliul Local al Municipiului Constanța, Organizația Patronală Mamaia-Constanța, Asociația Patronală Resto și Patronatul Marea Mamaia-Constanța. Președintele desemnat al noii entități este Gheorghe Măndilă.

Misiunea de promovare a OMD-urilor continuă! În scopul informării asupra importanței reformei OMD-urilor pentru sectorul turistic românesc, precum și pentru o prezentare detaliată a mecanismelor de înființare a acestor entități, MAT va organiza pe data de 24 februarie, în cadrul Târgului de Turism al României, o conferință la care sunt invitați să participe reprezentați ai unităților administrativ-teritoriale, precum și ai mediului privat din întreaga țară. Evenimentul va avea loc la Romexpo, Pavilionul B3, Sala Madgearu, în intervalul 10:00-12:00. Discuțiile vor fi prezidate de doamna secretar de stat Tudorița Lungu.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*