Pluriva a realizat vânzări de 8,3 milioane lei în 2021

Georgian Roşu. FOTO Peitho PR

Pluriva, compania românească de dezvoltare de soft ERP, a terminat anul trecut cu o cifră de afaceri în valoare de 8,3 milioane lei, în creștere cu 10% faţă de 2020.

Creșterea cifrei de afaceri din anul 2021 are la bază factori precum extinderea portofoliului de clienți prin livrarea de soluții către companiile care au decis să își digitalizeze afacerea și să își automatizeze fluxurile în această perioadă, dezvoltarea portofoliului prin livrarea unor proiecte noi şi livrarea componentei de gestiune a depozitelor și de logistică – WMS, din cadrul aplicației ERP, tot mai solicitate de către clienții care vor să obțină eficiența logistică.

„Performanţa financiară obţinută anul trecut se bazează în mare parte pe maturizarea produsului nostru, Pluriva ERP, aplicaţia integrată de gestiune a afacerii, care poate fi implementată într-un timp foarte scurt şi simultan, în cadrul mai multor proiecte, în aceeaşi unitate de timp”, declară Georgian Roşu, General Manager, Pluriva.

Aproximativ 1.500 de clienţi Pluriva, companii din domenii cheie precum distribuție, producție, servicii, retail și eCommerce, accesează sau sunt în proces de implementare a aplicaţiei Pluriva ERP.

Aplicaţia integrată de gestiune a afacerii Pluriva ERP este cel mai accesat produs de soft din portofoliul companiei şi reprezintă peste 90% ca procent de business din totalul proiectelor.

Pluriva are 51 de angajaţi şi a încheiat primele 6 luni din an cu venituri de 4,5 milioane lei.

Compania se implică în mediul educaţional şi pregăteşte studenţii pentru piaţa muncii din IT, stabilind parteneriate tehnice cu instituţiile de invăţământ superior, precum Academia de Studii Economice din București sau Universitatea Valahia din Târgovişte, unde studenţii iau parte la cursurile „Organizare, Productivitate şi Control. Administrarea afacerii utilizând sistemul informatic integrat Pluriva ERP”, susținute în fiecare săptămână de către consultanţii de implementare sistem ERP din Pluriva. De la începutul proiectului, echipa Pluriva a şcolarizat un număr de 700 persoane.

Despre Pluriva

Pluriva este o companie românească de dezvoltare de software, fondată în anul 1998 de către antreprenori români şi a început activitatea cu doar trei persoane care se ocupau de dezvoltarea aplicaţiei şi de implementarea ei, un program software de contabilitate şi gestiune dedicat depozitelor. Depozitele din România au fost printre primii clienţi ai companiei prin implementarea unui soft care să îi ajute în organizarea activităţii.

În prezent, Pluriva are 51 de angajaţi, în biroul din Bucureşti, localizat în Business Center din str. Preciziei, nr. 1 unde dezvoltă şi implementează software ERP pentru aproximativ 1.500 de clienţi din domenii diverse. În portofoliul Pluriva, regăsim companii precum Dobrogea Grup, Lensa, OTI Group, Jerry’s Pizza, Spartan, TipTop, Meli Melo, Zipper, Savini Due, Hofigal, Agropan, Sartorom, Fresenius România, Global Technical Services, Euromedia sau Unior Tepid.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*