o zi intr-un spital american

sunt convins ca experienta mea nu defineste un spital american, dar e interesant sa vezi citeva diferente intre sistemul sanitar romanesc si cel de peste ocean. birocratia este poate chiar mai mare, dar ideea de spaga nu exista. si asta e un plus pentru americani.

[apasa pe pozele de mai jos ca sa le vezi in toata splendoarea]

am plecat spre spital pe la 7 juma dimineata. Shands Hospital din Jacksonville, Florida este la limita cartierului de vest (acolo unde incepe zona periculoasa a orasului). paznicii spitalului spun ca in zona de peste drum de spital e bine sa mergi doar cu masina. Daca esti pieton te poti trezi oricind cu un glont in spate. Unii localnici sunt atit de suparati pe viata ca nici nu te iau la intrebari sau nu incearca sa te bata: te impusca si apoi iti iau tot ce ai.


Dar eu nu aveam treaba in zona aia…

Unitatea medicala este una dintre cele mai mari din Jacksonville. iar daca nu stiai deja, Jax este cel mai intins (ca suprafata in km patrati) din SUA. sau cel putin asa se lauda localnicii…

Primul lucru pe care il observi atunci cind intri in spital e… intrarea cu un detector de metale asemanator cu cel din aeroporturile americane. Apoi da in sala de asteptare. Scaune comode, tavan inalt cit 3 etaje, 2 “plasme” maari pe pereti, palmieri si verdeata in ghivece. Esti rugat sa completezi un mic formular si in 10 minute intri in zona de Triaj. Dupa alte minute de asteptare in care vezi tot felul de batuti de soarta sau de pumnii altora esti luat la analize. Nu alea pentru care ai venit, insa…

In Zona de triaj ti se ia temperatura, tensiunea, esti intrebat ce alergii, operatii ai, ce medicamente iei si de ce ai venit la spital. Imi imaginez ca daca e o urgenta, toti pasii de genul asta sunt sariti, sau parcursi mai repede. Daca ai nevoie de intimitate sau de atentie deosebita, exista camere special amenajate, dotate cu toate aparatura dintr-un cabinet medical, unde un medic se ocupa de tine. nu era cazul meu…

20 minute mai tarziu esti trimis pe sectia care ti se potriveste si de acolo incepe distractia: Am completat alte 3 formulare care iti cer toate detaliile posibile si imposibile. Dupa aceea te ia si o secretara la intrebari. Mi s-a parut ciudat, ca dupa mai toate intrebarile, ma ia cu “ce rasa esti?”. Hmm, eu credeam ca sunt Alb. oare nu se vede? O lipsa de comunicare intre duduia respectiva si baietzii de la MRI a facut sa astept inca vo ora si jumatate degeaba. Aveau insa, un TV pe perete cu Morning Show-ul de pe NBC si citeva reviste pe masa. Sinura problema e ca astea din urma erau din 2004. WTF!

Interesant e si faptul ca ti se da o pagina cu drepturile si responsabilitatile pe care le ai. Si drepturile sunt mai multe si mai de bun simt decit in orice spital din romania. Paradoxal, chiar se respecta.

Am uitat sa amintesc ca toate culoarele luceau de curatenie, nu auzeai galagie, tigani care sa-ti vinda flori, suveniruri sau sapun si ciorapi…

Cind m-am plictisit de tot, a aparut un nene foarte de treaba care m-a condus in Rulota (DA, era o rulota imensa, in afara spitalului care adapostea jucaria care face MRI – Magnetic Resonance Imaging). Si-a cerut scuze pentru intirziere, mi-a explicat de ce a durat atit de mult si ce urmeaza sa se intimple. 25 minute mai tarziu eram gata de plecare.

M-am ratacit putin pe culoarele spitalului si cind am dat de un miros placut, la foamea pe care o aveam am nimerit in restaurantul unitatii medicale. Pe drum ne-am spalat pe maini cu “hand sanitizerele cu spuma” care erau din 30 in 30 metri.

Stii mancarea aia cu gust de hartie din spitalele romanesti? well, imagineaza-ti ca restaurantul spitalului se poate compara cu orice circiuma cu semi-fast food din state. Doar ca aici aveai de la burgeri si gratare, la pizza, 6 feluri de salate, 10 feluri de prajituri, sucuri, ceaiuri, mese curate, muzica in surdina. Sa tot fi pacient sau angajat al spitalului. Si ca sa nu-i mai laudam atit, zona unde se depozitau tavile dupa masa nu era tocmai frumos-mirositoare.

In pozele de mai sus mai vezi si alte amanunte care pentru ei, par lucruri normale: elicopterul spitalului statea cuminte pe parcarea supraetajata din curte, intrarea de la copii se lua la intrecere cu intrarile de la Disney , iar in toate cabinetele si ghiseele vedeai un computer. Doar un Dell cu monitor de 19 inch si Windows XP.

concluziile sunt simple si pe cele mai multe am sa va las sa le luati voi. In primul rind, nu e ca in filme. Eu zic doar ca daca nu mori pe drumul spre spital, sau de plictiseala, completind formulare, politetea oamenilor si curatenia de acolo te pot face sa te simti mult mai bine.

5 Comments

  1. Mda, cata diferenta intre spitalele noastre si ale lor…mancare ca la restaurant, holuri imense, confort cum nici acasa la tine nu gasesti…tot sa fii internat la ei! Mai conteaza ca la o aruncatura de bat intri in “zona periculoasa”? Conteaza daca primesti un glonte in cap inainte sa fii jefuit? Totusi, mai ai o sansa daca iesi cu masina in acea zona… Chestiile astea sunt mizilicuri, lucruri nesemnificative in raport cu ce pot sa-ti ofere ei in spital, nu-i asa? “toate-s praf/ Lumea-i cum este/ si ca dansa suntem toti.”- M.E.

  2. Asa cum tu frumos ai povestit cum este acolo, am auzit si alte povestiri nu la fel de placute, despre spitalele din SUA, si poate tu ai fost unul din cei norocosi care ai nimerit un spital ok, cu oameni ok…exista si la noi cred asa ceva

  3. Nu esti cam departe de Miami? Sau te-ai mutat? Sunt vreo 350 de mile intre Jacksonville si Miami…
    Ce a zis doctorul? Ti-a dat medicamente compensate? Tu ai asigurare de sanatate?

  4. grija si comportamentul doctorilor din spitalul american nu te-a facut citusi de putin sa iti fie dor de romania…..mai ales de spitalul din constanta plin mereu de tigani turci??:))

1 Trackback / Pingback

  1. Despre spitale, in tara “capitalismului putred” | - Relatii Publice si comunicare online

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*