Neakaisa: Business-ul pe primul semestru a crescut până la 2,9 milioane de euro, în ciuda scăderilor din imobiliare

Laura și Vlad Sardescu. FOTO Total PR

Neakaisa.ro, business online cu obiecte sanitare și produse pentru amenajarea casei, a încheiat prima jumătate a anului cu venituri de 2,9 mil euro, în creștere cu cca. 5% față de semestrul 1 din 2022. Compania și-a asigurat o evoluție organică, în ciuda contextului economic dificil care a afectat industria de imobiliare și construcții. Factorii care au contribuit la dinamica Neakaisa.ro au fost diversificarea gamei de produse, dezvoltarea parteneriatelor cu arhitecți, dar și creșterea nișei de e-commerce home & deco, un canal tot mai important pe piața materialelor pentru amenajări interioare.

În primul semestru din 2023, datorită creșterii gamei, extinsă cu corpuri de iluminat, riflaje, tapet, mobilier grădină, respectiv alte tipuri de mobilier și decorațiuni pentru casă, compania a comercializat cu circa 45% mai multe produse față de primele șase luni ale anului trecut.

În plus, 2023 a debutat și cu o cerere crescută din zona arhitecților, tradusă printr-o apetență mai mare  pentru proiecte de renovare sustenabile, cu un grad mai ridicat de confort și durabilitate.

„În fața provocărilor semnificative din prima jumătate a acestui an, am reușit să ne consolidăm poziția pe piață și am capitalizat mult pe fondul creșterii e-commerce-ului home & deco. În cazul nostru, comanda medie online a ajuns azi la o valoare de 1.750 lei și ne așteptăm să crească la peste 1.800 lei până la finalul anului. Ne ajută mult și profilul consumatorilor care accesează platforma, vorbim de useri informați, maturi, care știu ce vor sau știu să ceară consultanță specializată, iar aceste lucruri eficientizează mult procesul de vânzare”, a declarat Laura Sardescu, Director General Neakaisa.ro.

Tot în prima parte a anului, Neakaisa.ro a făcut pasul strategic spre omnichannel, cu lansarea showroom-ului concept din București. Amenajat într-o vilă istorică, cu o investiție de 70.000 euro, spațiul  are în prezent rol de suport pentru activitatea din online, urmând ca din 2024 să genereze peste 10% din cifra de afaceri a companiei.

Până la finalul anului, compania are în plan inclusiv întărirea poziției în orașele mari, în care deja are o prezență puternică precum București, Cluj, Iași, Timișoara și Constanța.

În ceea ce privește evoluția e-commerce-ului home & deco, pentru 2023, compania preconizează o creștere pe toate palierele, având în vedere un grad accelerat de adopție atât al tehnologiei, cât și al retail-ului online, pe acest segment.

Despre Neakaisa.ro

Neakaisa.ro este un magazin online cu obiecte sanitare pentru amenajarea băii și produse pentru amenajarea casei, lansat în 2014 de către antreprenorii Laura și Vlad Sardescu. Magazinul online dispune de o varietate de peste 15.000 de produse de la producători de top din categorii diverse. Toate gamele prezentate sunt alese în parteneriat cu arhitecți, designeri și constructori, astfel încât frumosul să se îmbine întotdeauna cu partea practică.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*