MAE a emis o avertizare de călătorie pentru românii care merg în Italia. Sunt anunțate greve în domeniul transportului public și aerian

Avion. FOTO Pixabay.com

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană că autoritățile locale au anunțat asupra organizării, în perioada 13-14 iulie 2023, în diverse orașe italiene, a mai multor greve ale personalului feroviar, ce pot provoca perturbări asupra transportului public de călători.

De asemenea, sâmbătă, 15 iulie 2023, sunt programate greve ale personalului aeroportuar handling și check-in (între orele 10:00 și 18:00), ale piloților angajați ai companiei aeriene Malta Air – care operează Ryanair (între orele 12:00-16:00), precum și ale piloților și asistenților de zbor ai companiei Vueling, care pot cauza întârzieri sau anulări de zboruri.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României în Republica Italiană: +39 06 835 233 44; +39 06 835 233 52; +39 06 835 233 58; +39 06 835 233 56; +39 06 835 233 69; +39 06 835 233 71; +39 06 835 233 74, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

Totodată, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și următoarele linii telefonice de urgență în funcție de regiune:

  • Consulatul General al României la Milano: +39 366.108.1444;
  • Consulatul General al României la Bologna: +39 324.803.5171;
  • Consulatul General al României la Torino: +39 338. 756 .8134;
  • Consulatul General al României la Trieste: +39 340.882.1688;
  • Consulatul General al României la Bari: +39 334.604.2299;
  • Consulatul României la Catania: +39 320.965.3137;
  • Consulatul General al României la Roma: +39 345.147.3935.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*