MAE a emis o avertizare de călătorie pentru românii care merg în Bulgaria. Circulația autovehiculelorpe Podul Dunării de la Giurgiu – Ruse va fi restricționată timp de patru ore noaptea

Steagul Bulgariei. FOTO Pixabay

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, intenționează să călătorească sau să tranziteze Republica Bulgaria că, în perioada 28 – 31 august 2023, circulația autovehiculelor pe Podul Dunării de la Giurgiu – Ruse va fi restricționată timp de patru ore noaptea, în intervalul orar 22:00 – 02:00.

Suspendarea temporară a circulației este cauzată de necesitatea realizării unor lucrări de reparații urgente la rosturile și panourile de beton ale podului, pe secțiunea bulgară. Pe durata restricției, circulația rutieră pe pod a tuturor tipurilor de vehicule va fi suspendată pe ambele sensuri.

Toți cei interesați, persoane fizice și firme de transport, pot obține informații cu privire la regimul vamal, la intrarea în R. Bulgaria dinspre R. Turcia, pe site-ul www.mae.ro/travel-conditions/3677 (Condiții de călătorie în R. Bulgaria, titlul Reglementări vamale) și pe site-ul Agenției “Vămi” din Bulgaria – www.customs.bg; cu privire la e-vigneta și sistemul e-TOLL de pe site-ul www.bgtoll.bg; cu privire la situația circulației prin punctele de trecere a frontierei bulgare de pe site-ul www.mvr.bg – link https://www.mvr.bg.gdgp; cu privire la starea vremii de pe site-ul www.weather.bg; cu privire la starea actuală a drumurilor de pe aplicația gratuită LIMA www.lima.api.bg, de pe pagina web a Agenției „Infrastructura Rutieră” – www.api.bg și non-stop de la numărul de telefon +35970013020.

Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziţie telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*