Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză că, în data de 29 septembrie 2022, va avea loc o grevă generală în numeroase sectoare de activitate. Pe cale de consecință, se anticipează perturbări ale circulației feroviare pe liniile: Transilien, Intercité, TER și RER.
Regia autonomă a transporturilor pariziene (RATP) anunță perturbări ale circulației care vor dura până la data de 30 septembrie, ora 07:00.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Piața imobiliară din București a înregistrat în luna mai o creștere cu aproape 16% a numărului de tranzacții cu unități individuale, în timp ce la nivel național tranzacțiile au înregistrat […]
Românii își orientează tot mai mult deciziile către siguranță și protejarea resurselor existente, în climatul social și economic actual, marcat de incertitudine și prudență financiară, preferând instrumentele cu risc redus […]
TAROM și Etihad Airways anunță semnarea unui acord comercial de tip codeshare care conectează pasagerii TAROM din România cu rețeaua globală de destinații Etihad Airways, prin hub-ul Abu Dhabi. Acordul […]
Be the first to comment