IRI Travel prezintă top 10 destinații inedite din România

Vacanță în România. FOTO IRI Travel

IRI Travel, unul dintre cei mai cunoscuți touroperatori din România, propune un top 10 al destinațiilor inedite din România, prin campania #PromovămRomâniaÎmpreună.

Această inițiativă dorește să dezvăluie publicului cele mai inedite destinații din România, în mare parte mai puțin cunoscute până acum, într-un demers de a încuraja turismul intern și de a spori aprecierea pentru frumusețea autentică a țării noastre.

“Suntem mândri să prezentăm topul celor mai inedite destinații din România prin intermediul campaniei noastre #PromovămRomâniaÎmpreună. Această inițiativă reprezintă o invitație deschisă către toți cei care își doresc să descopere locuri încărcate de istorie, autenticitate și frumusețe, dar care, în mare parte, au rămas ascunse de ochii publicului larg. Noi promovăm și vindem către turiști, cu succes, forme de turism de masă, precum litoralul românesc, stațiunile montane și stațiunile balneoclimaterice, însă constatăm o creștere de 35% față de primele 7 luni ale anului trecut a cererii pentru destinații inedite, precum pensiuni, vile sau glampinguri”, a declarat Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel.

În cadrul acestei campanii, IRI Travel a alcătuit un top 10 al destinațiilor inedite din România, locuri cu o poveste unică și captivantă. Topul a ținut cont de cererea și de interesul turiștilor în urma promovării acestor locații.

Cele mai populare locații sunt ”Cuibul de Lemn” din Râșnov, o oază a relaxării în mijlocul naturii, ”La Roata” din Gura Humorului, județul Suceava, unde tradiția întâlnește ospitalitatea modernă și ”Complex EGRETA Hidroturism” din Murighiol, județul Tulcea (Delta Dunării), un paradis pentru iubitorii de natură și pescuit. Următoarele locații care prezintă un interes din ce în ce mai mare din partea turiștilor sunt Conacul Archia din Deva, GREEN VILLAGE din Sfântu Gheorghe – Tulcea (Delta Dunării), PANORAMIC din Colibița (județul Bistrița Năsăud), Hanul Patrisiei de pe Transfăgărășan, NENA Art Resort By Sharaiman din județul Tulcea (Dunavățu de Jos, Delta Dunării), Ursa Mică Glamping Resort din Șirnea (Fundata, județul Brașov) și Cherhana Resort din Crișan – județul Tulcea (Delta Dunării).

Patru dintre locații se află în Delta Dunării iar două, în județul Brașov. Un loc remarcabil este ”Ursa Mica Glamping Resort”, situat în pitoreasca localitate Șirnea, între Munții Bucegi și Piatra Craiului. Aici, conceptul inovator de ‘glamping’ se îmbină perfect cu confortul și rafinamentul, într-o armonie perfectă între tradiție și modernitate.

Conceptul de ”glamping”, din ce în ce mai popular și în România, reprezintă o combinație între cuvintele ”glamour” (răsfăț) și ”camping” și este o formă inovatoare de cazare care aduce confortul și luxul în mijlocul naturii, păstrând totodată experiența autentică a campingului. În esență, glampingul își propune să ofere o experiență de camping mai sofisticată și rafinată. Prin glamping, turiștii pot bucura de frumusețea și liniștea naturii, fără a renunța la confortul și facilitățile moderne. Acest concept a câștigat popularitate în ultimii ani, deoarece oferă o alternativă atractivă pentru cei care doresc să se conecteze cu natura, dar nu sunt dispuși să renunțe la anumite facilități și confort.

În loc de corturi tradiționale sau rulote, glampingul oferă opțiuni de cazare inovatoare, cum ar fi cabane luxoase, corturi spațioase, căsuțe din lemn sau chiar igluuri elegante. Aceste structuri sunt proiectate pentru a oferi confort și intimitate.

”Din ce în ce mai mulți turiști români doresc experiențe personalizate cum ar fi servirea meselor în aer liber, activități speciale (degustări de vinuri, sesiuni de gătit sau excursii ghidate), focuri de tabără romantice sau activități de relaxare, care pot fi oferite cel mai bine de către pensiuni, vile, resorturi în natură sau glampinguri. Turiștii caută locuri pitorești, care să le asigure conexiuni cu natura într-un cadru confortabil, precum zone montane, păduri, zone de coastă sau pe malul unui lac”, subliniază Lucian Bădîrcea.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*