În luna februarie, MAT va promova România la două târguri de turism internaționale: BIT Milano și IMTM Tel Aviv

FOTO Ministerul Turismului

Borza Internazionale del Turismo (BIT) Milano și International Mediterranean Tourism Market (IMTM) Tel Aviv sunt următoarele două târguri internaționale de turism la care Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT) va participa în această lună, alături de organizațiile, asociațiile și patronatele de profil, precum și împreună cu reprezentanți ai autorităților publice locale.

Din totdeauna BIT Milano s-a remarcat ca indicator al noilor tendințe din sectorul turistic, furnizând semnale relevante privind alegerile călătorului contemporan care, acum mai mult ca niciodată, caută experiențe unice. Manifestarea expozițională se deschide duminică, 12 februarie, începând de la ora 09:30. În comparație cu alte târguri de turism, se remarcă prin formula sa multitarget: prima zi a evenimentului este dedicată consumatorilor, în timp ce următoarele două zile, respectiv 13 și 14 februarie, sunt deschise doar profesioniștilor din domeniu.

România va fi prezentă la BIT Milano cu stand standard de 54 mp, sub formă de insulă, care va permite partenerilor prezenți să-și desfășoare activitatea de o manieră optimă. Pe întreaga durată a evenimentului, vor fi prezenți doi meșteri populari. Este vorba despre Elena Torac din Bucovina, meșter în încondeierea ouălor, și Mariana Stan din Săpânța, meșter în țesut și confecționat zgărdane și brățări. Mai mult decât atât, în prima zi a târgului, autenticitatea țării noastre va fi promovată de încă trei meșteri populari, specializați în țesut și pictat, și vor fi organizate degustări de produse tradiționale românești din Maramureș și Bucovina.

Asociațiile, organizațiile, federațiile și patronatele, precum și autoritățile locale prezente la BIT Milano (12-14 februarie), în cadrul pavilionului național:
1. Asociația Națională a Agențiilor de Turism;
2. Asociația Incoming România;
3. Asociația pentru Promovarea Timișoarei;
4. Asociația Karpaten pentru o Dezvoltare Durabilă;
5. Asociația de Ecoturism din România;
6. Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Prahova;
7. Asociația Brașov Guides;
8. Consiliul Județean Suceava;
9. Consiliul Județean Maramureș.

IMTM Tel Aviv este cel mai mare târg de turism din Mediterana de Est și totodată cel mai mare târg de turism din Isarel, fiind organizat în perioada 14-15 februarie. Participarea țării noastre la această manifestare expozițională are o importanță specială: peste 3% dintre israelieni sunt originari din România, iar dacă luăm în considerare și familiile acestora, atunci numărul crește considerabil, la fel ca interesul lor pentru destinația turistică România.

Standul național este standard, de 48mp, în cadrul căruia publicul larg va putea face cunoștință cu unele dintre tradițiile noastre. Astfel, județul Suceava se va prezenta la manifestarea expozițională cu un meșter care va încondeia ouă, în persoana Veronicăi Semeniuc, iar județul Marmureș va promova olăritul, prin demostrațiile meșterului Daniel Leș.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*