Festivalul Neversea lansează campania ,,The Green Challenge”, pentru o ediție și mai verde, în 2021

Neversea 2018
Festivalul Neversea

Festivalul Neversea lansează campania The Green Challenge, pentru o ediție și mai verde, în 2021. Fanii pot participa la un concurs, prin care, alături de organizatorii celui mai mare festival de muzică de la malul Mării Negre și Grupul CEZ în România, încurajează sustenabilitatea și se implică în protejarea mediului. Cei care se alătură campaniei The Green Challenge pot contribui la producerea energiei verzi care alimentează festivalul și pot câștiga bilete la Neversea 2021 și invitații la o petrecere exclusivistă pe velier, la malul Mării Negre.

Fanii care participă la The Green Challenge au șansa să adopte o turbină eoliană și să contribuie cu propria energie și viziune verde la realizarea următoarei ediții a festivalului Neversea într-un mod sustenabil. Festivalul din 2021 va fi alimentat cu energie electrică verde, într-o proporție și mai mare decât în 2019, precum și de energia creativă verde a participanților săi.

Turbinele vor putea fi ,,adoptate” de către participanți, în cadrul The Green Challenge, și vor produce energie în parcul eolian CEZ, cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa, care conține 240 de turbine eoliene și este întins pe o suprafață de 600 de hectare, la 17 kilometri de Marea Neagră.

Pentru a intra in competiție, doritorii trebuie să acceseze aplicația Neversea, să intre în secțiunea ,,The Green Challenge” să se înscrie și să răspundă la întrebarea ,, Visează că ai puteri supranaturale! Ce ai face pentru ca viitorul să fie mai verde și sustenabil?”, până pe 19 august.

Participanții care au idei și răspunsuri cât mai creative află pe 20 august dacă au trecut în etapa următoare, care constă în adoptarea unei turbine eoliene din parcul eolian CEZ. Cei care adoptă o eoliană pot intra zilnic în aplicația Neversea să verifice câtă energie a produs turbina adoptată de ei.

Pe 27 august, primii trei posesori ai turbinelor eoliene care au avut cea mai mare producție de energie, pe parcursul competiției, vor câștiga fiecare o invitație dublă la Neversea 2021 și o invitație dublă la petrecerea organizată pe velier, la Malul Mării Negre, oferită de Grupul CEZ în România, cu toate cheltuielile asigurate și distracția pe măsură.

În 2019, parcul eolian CEZ, partener al festivalului Neversea, a găzduit o experiență muzicală istorică la nivel mondial: primul DJ care a mixat pe o turbină eoliană. Alex Parker, care a fost prezent și pe scena principală a festivalului Neversea în 2018, a pus muzică, timp de 5 ore, de la o înălțime de peste 100 de metri distanță de pământ, în cel mai mare parc eolian uscat din Europa.

În 2019, zona CEZ din incinta festivalului Neversea a fost alimentată exclusiv cu energia regenerabilă produsă în parcul eolian din județul Constanța. Organizatorii Neversea își propun ca întreg festivalul să fie alimentat în viitor cu energie verde.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*