ELKO România anunță reluarea sesiunilor Axis Communications’ Academy

ELKO România anunță reluarea sesiunilor Axis Communications' Academy

Astăzi începe la Brașov, prima sesiune care anunță campania de toamnă a Axis Communications’ Academy. Organizată în colaborare cu ELKO Romania, sesiunea de certificare Axis Communications’ Academy Level 1 – Network Video Fundamentals se desfășoară pe durata a două zile, 19 și 20 august, în Sala Transilvania a Hotelului Kolping. Pe parcursul evenimentului, participanții au ocazia să facă un prim pas în domeniul atât de vast, dar și extrem de interesant al soluțiilor de supraveghere video IP, ghidați de trainerul Andrei – Bogdan Gavril, Sales Engineer and Trainer CEE Region – Axis Communications, un profesionist cu amplă experiență și peste 11 ani de cursuri susținute în calitate de Axis Accredited Trainer.

Network Video Fundamentals este un curs cuprinzător, care acoperă elementele esențiale ale sistemelor de supraveghere video IP. Subiecte precum instalarea unei camere video de rețea, configurarea ei, optimizarea lățimii de bandă și analiza video sunt explorate în module de teorie combinate cu laboratoare practice în care cursantul are ocazia să intre în contact direct cu echipamentele.

Adresat instalatorilor și integratorilor de sisteme de supraveghere video IP, la finalizarea cursului participanții primesc diploma de certificare Axis Communications în urma susținerii unui test de evaluare a cunoștințelor.

„Network Video Fundamentals este unul dintre cursurile cele mai importante din portofoliul Axis Communications’ Academy. De-a lungul timpului am descoperit cu plăcere că această sesiune introductivă în universul sistemelor de supraveghere video IP și mai ales sesiunile hands-on deschid apetitul cursanților pentru noi informații, mai detaliate și cu nivel tehnic mai avansat, legate de soluțiile Axis Communications”, a spus trainerul Bogdan Gavril.

„Piața soluțiilor de supraveghere video cunoaște o creștere accelerată. Prin organizarea sesiunilor de training Axis Communications’ Academy sprijinim partenerii noștri să își extindă competențele și resursele ce pot fi alocate în implementarea unor astfel de soluții și de a oferi valoare adăugată clienților lor”, a menționat Mircea Ciucur, ELKO Romania.

Despre Axis Communications

Axis contribuie la dezvoltarea unei lumi mai inteligente și mai sigure, prin crearea de soluții inovatoare, care ajută la îmbunătățirea securității și oferă noi moduri de dezvoltare a afacerilor. Ca lider al industriei de echipamente video de reţea, Axis oferă produse și servicii de supraveghere și analiză video, control acces, interfoane și sisteme audio complete. Axis are peste 3.800 de angajați în peste 50 de țări și colaborează cu parteneri din întreaga lume pentru a oferi soluții. Compania Axis a fost fondată în 1984 si are sediul central in Lund, Suedia.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*