Eleven Ventures anunță un fond de investiții de 60 milioane de euro pentru startup-urile din Europa de Sud-Est, inclusiv România 

Echipa Eleven Ventures

Eleven Ventures, fondul de capital de risc din Bulgaria axat pe investiții pre-seed și seed în Europa de Sud-Est, anunță închiderea finală al celui de-al treilea fond de investiții, Eleven Fund III, la 60 milioane de euro, o valoare de zece ori mai mare decât a celui anterior din 2018. Prin intermediul acestuia, Eleven Ventures își propune să contribuie la dezvoltarea industriei tehnologice din regiune prin investiții în următoarea generație de antreprenori, inclusiv din România.

Din noul fond, Eleven Ventures a făcut deja șapte investiții care includ trei companii din România: Frisbo (Ecomtech), ProductLead (Ecomtech) și SuperOkay (Future of Work), o companie din Grecia, Biopix (Healthcare) și alte trei din Bulgaria: PlanDelta (Future of Work), Metasim (Future of Work) și BeMe (Healthcare).

„Prin Eleven Fund III avem deja trei investiții în companii românești precum Frisbo, ProductLead și SuperOkay și suntem foarte încântați să sprijinim startup-urile care fac parte din ecosistemul românesc. De altfel, cele trei sunt co-investiții făcute împreună cu Sparking Capital, Roca X și câțiva dintre cei mai importanți business angels locali. Startup-urile aflate la început au nevoie de mai multă susținere pentru a se dezvolta, fie prin buisness angels, fie prin fonduri de capital de risc local”, a declarat Ivaylo Simov, partener fondator al Eleven Ventures.   

Potrivit Eleven Ventures, 80% din investitorii din noul fond au participat și anterior, inclusiv Fondul European de Investiții (FEI). De asemenea, fondul are 60 de parteneri care pot aduce experiență startup-urilor, de la rețele globale până la decenii adunate de experiență antreprenorială. Mulți dintre aceștia, oferă finanțare ulterioară, mentorat, suport și acces la rețea companiilor din portofoliul Eleven Ventures.

Ivaylo Simov, fondator al Eleven Ventures, consideră că creșterea de zece ori a fondului arată angajamentul firmei de a aduce valoare autentică și modul în care au reușit să ajute companiile din Europa de Sud-Est să ajungă pe piețele globale.

„Jobul nostru este să căutăm eroii locali din Europa de Sud-Est și să le oferim tot ceea ce avem pentru a sprijini creșterea și extinderea lor la nivel global. Încercăm să inspirăm comunitatea antreprenorială locală să privească dincolo de ecosistemul regional și să aibă aspirații mai curajoase”, a declarat Ivaylo Simov, partener fondator al Eleven Ventures.

„Este incredibil să vedem că fondatorii aflați cândva la început și care conduc în prezent afaceri mature, devin investitori în fondul nostru și susțin acum următoarea generație de antreprenori pentru a-I ajuta să aibă și mai mult succes. Sperăm că prin acest lucru, fiecare succes ulterior va fi puțin mai mare decât cel anterior”, a completat Ivaylo Simov.

„Încurajarea inovației este o prioritate pentru Uniunea Europeană pentru a crește gradul de bunăstare și prosperitate. Suntem încântați să continuăm parteneriatul nostru cu Eleven Ventures și mândri să sprijinim cel de-al treilea fond, care investește în următoarea generație de inovatori în tehnologie și antreprenori în Europa de Sud-Est”, a declarat Alain Godard, Directorul Executiv al Fondului European de Investiții.

Industria tehnologică în Europa de Sud-Est se află într-o continuă dezvoltare, în ultimele 12 luni companiile din regiune fiind implicate in 210 tranzacții cu o valoare totală de 2,25 miliarde euro, potrivit unui studiu The Recursive[1]. Eleven Ventures s-a aflat în centrul acestei creșteri semnificative și și-a dezvoltat un portofoliu impresionant în alegerea startup-urilor de succes încă de la început. Fondul a fost primul investitor instituțional în Payhawk, startup care a primit 112 mil. dolari la o evaluare de 570 mil. dolari în noiembrie 2021. De asemenea, Eleven Ventures a susținut Gtmhub, care a primit 120 mil. de dolari într-o investiție Series C în decembrie 2021 și a fost singurul investitor de capital de risc în startup-ul SMSbump, achiziționat în 2020 de platforma de ecommerce marketing Yotpo din SUA.

Eleven Ventures a fost înființat în 2012 de Daniel Tomov și Ivaylo Simov, inițial ca primul accelerator din regiune. Ulterior, acestora li s-a alăturat Vassil Terziev, un antreprenor tech bulgar, co-fondator al Telerik, companie care a fost achiziționată de Progress Software într-una dintre cele mai mari exit-uri din regiune. În 2018, și-a lansat cel de-al doilea fond, acesta fiind unul dintre primele fonduri de capital de risc în întregime privat din Europa de Est, iar de atunci s-a concentrat pe investiții pre-seed și seed.

Eleven a avut un rol esențial în catalizarea ecosistemului de startup-uri din regiunea de Sud-Est a Europei. În cadrul Ofertei Publice Inițiale din martie 2020 – prima pentru un fond cu capital de risc din regiune – firma și-a listat primul fond cu peste 20 de companii în portofoliu la Bursa de Valori Bulgară sub entitatea publică Eleven Capital.

Alături de mai multe companii aflate în ascensiune, inclusiv Nitropack, eBag, Econic, și Ondo, portofoliul Eleven Ventures include producătorul de drone pentru marfă Dronamics, platforma Kanbanize, genaratorul de CV-uri online Enhancv, platforma de telesănătate Healee, dar și companiile deja menționate Payhawk, SMSbump și Gtmhub.

Despre Eleven Ventures

Eleven Ventures este unul dintre cele mai importante fonduri de capital de risc din Europa de Sud-Est, investind în startup-uri din 2012. Cu 150 de investiții colective în ultimii 9 ani, echipa Eleven a avut un rol esențial în dezvoltarea ecosistemului regional de startup-uri. Eleven sprijină companiile de tehnologie din cinci verticale prioritare – Fintech, Healthcare, Future of Work, Future of Food și Ecomtech. Printre startup-urile pe care Eleven le-a sprijinit se numără Payhawk, Gtmhub, Dronamics, SMSBump, Kanbanize și Nitropack.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*