Dezvoltatorul Prima Development Group a finalizat ansamblul Core Timpuri Noi din București

Dezvoltatorul Prima Development Group a finalizat ansamblul Core Timpuri Noi din București. FOTO Fabrica de PR

De două ori premiat la una dintre cele mai importante competiții europene din domeniul imobiliar, ansamblul rezidențial Core Timpuri Noi dezvoltat de Prima Development Group a fost finalizat. În acest moment, 88% din totalul de 240 de apartamente de tip studio dublu, cu 2, 3 și 4 camere au fost deja vândute. În perioada imediat următoare, viitorii rezidenți vor intra în posesia noilor proprietăți. Realizat într-un stil smart-minimalist, ansamblul rezidențial Core Timpuri Noi a implicat o investiție de 23 de milioane de euro.

Situat în apropierea noului pol de business Timpuri Noi, complexul rezidențial pus la dispoziția clienților de Prima Development Group se remarcă printr-o serie de premiere aduse pe piața românească de profil. Core Timpuri Noi este primul complex rezidențial din România care oferă o garanție de 5 ani din partea dezvoltatorului, un beneficiu important pentru clienții Prima. Cel mai frecvent, garanția acordată este de 2 ani, deși, statistic, peste 90% dintre probleme apar după această perioadă de timp, iar beneficiarii, proprietarii apartamentelor, trebuie să le rezolve pe cheltuiala proprie.

Core Timpuri Noi include 3 spații comerciale la parter și 250 de locuri de parcare, dintre care 25 sunt dotate cu stații de încărcare pentru mașinile electrice. Core Timpuri Noi devine complexul dotat cu cele mai multe stații de alimentare pentru mașinile electrice din Capitală. Într-o perioadă în care achizițiile de mașini electrice se află pe un trend ascendent, indicând clar că viitorul le va aparține, rezidenții complexului Core Timpuri Noi au oportunitatea de a-și încărca mașinile în regim fast-charge chiar la stațiile din parcarea locuințelor proprii. Puterea de încărcare de 22kW asigură încărcarea completă a mașinilor în doar 3 ore. Rezidenții Core Timpuri Noi au astfel un avantaj important, acela de a putea să-și încarce mașinile electrice acasă, în parcarea exterioară a complexului sau în cea de la subsol.

Apartamentele ansamblului sunt dotate cu tehnologii integrate inovative. Locuințele inteligente puse la dispoziție de Prima Development Group sunt adevărate case ale viitorului care permit controlul variatelor sisteme prin comenzi simple, cu device-uri wireless.

„Chiar de la primele locuințe livrate clienților noștri, ne-am dorit ca un apartament marca Prima să aibă un profil aparte. Ne-am propus să construim durabil și sănătos apartamente care să își crească valoarea în timp și să reprezinte investiții cu adevărat smart. Anticipăm principalele tendințe din domeniu și construim locuințe orientate spre viitor, care pun la dispoziția rezidenților toate beneficiile și facilitățile unor case inteligente. În plus, garanția de 5 ani oferită celor care aleg să se mute într-un apartament din complexul Core Timpuri Noi reprezintă o asigurare suplimentară a calității Prima”, spune Andrei Moanță, CEO al Prima Development Group, cel mai mare dezvoltator imobiliar din Oradea și unul dintre principalii jucători pe piața de profil din România, unde este prezent de 16 ani.  

Locuitorii ansamblului Core Timpuri Noi au și avantajul proximității de puncte importante de interes din Capitală aflate în zona centrală a orașului, cu acces rapid la parcuri, școli și grădinițe, centre comerciale, restaurante si cafenele. Core Timpuri Noi a fost distins în cadrul European Property Awards 2020 cu premiile „Best Residential Development Romania” și „Best Development Marketing Romania”.

Portofoliul Prima Development Group este construit în jurul viziunii spațiului de locuit fiabil, al casei durabile ce rezistă cu brio trecerii timpului și toate proiectele sunt realizate de echipa de profesioniști în construcția de locuințe a grupului, de la concept și proiectare, la design, construire și management.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Comment

  1. Buna,
    Stiu ca pare frumos de la departare dar trebuie sa te apropii ca sa vezi putreziciunea si va jur ca experienta mai urata decat cea prin care am trecut cu acest dezvoltator nu mi-a fost dat sa traiesc pana acum.
    In 2020 am achizitionat prin antecontract in complexul Core un apartament, un loc de parcare si o boxa, fericitasi increzatoare ca este un dezvoltator care da dovada de profesionalism sau cel putin asa scria presa.(Nu a trecut mult timp pana am realizat ca nu a fost nebun cine a zis ca “ca pomul laudat sa nu te duci cu sacul”)
    La livrare, in dec 2021(data pana la care nimeni din partea dezvoltatorului nu a luat legatura cu noi)am avut cele mai neplacute surprize:
    ->in loc de Boxa contractata, imobil reglementat conform normativelor in vigoare, dezvoltatorul a construit niste tarcuri carora le-a zis “parcare de biciclete”. Am sesizat aspectul si ni s-a raspuns ca din punctul lor de vedere nu a fost vorba niciodata ca aceste spatii vor fi inchise cu gips-carton, intrucat aceste prevederi privitoare la securitatea la incendiu le erau cunoscute inca de la inceput si au fost luate in calcul la realizarea compartimentarii subsolului, dar totusi in contractul semnat cu noi nu au avut niciun impediment sa isi asume ca ne vand o boxa (avand evident intentia clara de a ne induce in eroare si insela)
    ->in loc de balcon delimitat de geam am primit un balcon delimitat de un zid de aprox 30 cm grosime
    Cireasa de pe tort a venit dupa intabularea la OCPI cand, verificand documentatia cadastrala, am observat ca boxa noastra care numai boxa nu le-a iesit, nu mai era in locul in care o aveam noi trecuta in contract…acelasi nume dar in alta parte. Le-am sesizat eroarea imediat si am solicitat corectia documentatiei dar, ca raspuns, ne-au informat ca in spatiul in care trebuia sa fie boxa/parcarea noastra de biciclete, este de fapt alta boxa/parcare de biciclete (pentru ca ei au schimbat intre timp documentatia proiectului, bineinteles fara sa ne anunte)pe care au vandut-o deja altcuiva si ei nu mai au ce face si nu avem decat sa acceptam asa cum e acum, ca nu avem nici un temei legal sa ii obligam sa repare ce au stricat.
    In concluzie, acest dezvoltator, are minus 5 stele oriune o sa am ocazia sa imi spun povestea si va recomand cu caldura, ca daca nu vreti sa treceti prin ce am trecut eu, sa fugiti de el ca dracu de tamaie…
    Sincer..nu mi-a fost dat sa vad mai multa incompetenta, lipsa de etica si neprofesionalism pe metrul patrat pana sa intalnesc acesti oameni.
    Sper sa va ajute acest review si sa nu va lasati pacaliti de imaginea poleita a dezvoltatorului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*