Cu ATEN OnAir Lite puternicele dispozitive  ATEN UC3022 sunt deosebit de ușor de folosit

ATEN International, lider mondial în soluții de conectivitate AV/IT și sisteme complete de administrare, a creat pentru mixarea și captura a două surse HDMI dispozitivul compact UC3022, a cărui ușurință în utilizare se datorează în mare parte aplicației de control care îl însoțește – ATEN OnAir Lite.

Datorită îmbunătățirii performanțelor dispozitivelor mobile, înmulțirii rețelelor wireless și schimbării generațiilor de utilizatori, platformele video online au crescut de-a lungul ultimilor ani semnificativ în popularitate. Prin urmare, a crescut și volumul de conținut video generat de utilizatori.

”Vlogingul se bucură la ora actuală de o popularitate remarcabilă și, de aceea, nu este de mirare că vlogerii depun tot mai multe eforturi pentru a produce materiale de calitate din ce în ce mai bună, unele dintre ele putând fi cu ușurință încadrate în categoria celor realizate de profesioniști. Eforturile lor nu necesită însă numai creativitate, ci și echipamente adecvate, care pot fi dificil de instalat, configurat și operat. De aceea, ATEN propune ca soluție la îndemână dispozitivul de captură USB-C UC3022, precum și aplicația potrivită care să facă producerea de conținut live mult mai ușor de utilizat, dar de calitate cât mai bună”, a declarat Bogdan Mihalcea, Country Manager ATEN România.

Pe lângă formatul compact pentru funcțiile multiple pe care le încorporează – captură video duală, switch video, mixer audio și control wireless prin Bluetooth – ATEN UC3022 mai este caracterizat și de ușurința remarcabilă în utilizare. Aceasta este dată de aplicația de control care îl însoțește – ATEN OnAir Lite. Compatibilă atât cu dispozitive iOS, cât și cu modele Android, aplicația pune utilizatorului la dispoziție un adevărat studio de producție video, pentru a cărui operare nu are nevoie de ajutorul altor persoane. Pe lângă operațiuni de bază, precum tăiere sau redimensionare, ea permite controlul de la distanță, editarea imaginilor în timp real și schimbarea fundalului prin combinarea a două imagini (chroma keying). De asemenea, sunt posibile comutarea și mixarea conținutului video și audio, ajustarea setărilor și efectelor, precum și salvarea a până la opt scene prestabilite, ce pot fi apoi interschimbate rapid. Schimbarea sursei video poate fi realizată și în mod automat, folosind funcția Auto Switch, care selectează pentru redare intrarea HDMI unde este detectată prezența de conținut audio. În același timp, sunt posibile realizarea de materiale Picture-in-Picture (PiP) sau Picture-by-Picture (PbP).

Funcția Remote Deck cu care este prevăzută ATEN OnAir Lite oferă și mai mult control utilizatorului, permițându-i acestuia să configureze până la 18 butoane software, ca scurtături pentru declanșarea instantanee a unor acțiuni la nivelul aplicațiilor, al software-ului utilizat pentru streaming sau al unor platforme precum OBS studio, YouTube și Twitch. Astfel, toate comenzile utilizate frecvent pot fi declanșate cu o singură atingere de buton, fără a fi necesară memorarea unor combinații de taste. Și, la fel de util este faptul că utilizatorului nu este „legat” de echipament, controlul acestuia prin OnAir Lite fiind posibil de la distanță, prin Bluetooth. În plus, aplicația este constant actualizată și îmbunătățită, prin adăugarea de funcții noi, precum scurtături pentru conversații, animații și efecte audio – toate cu scopul de a fluidiza procesele de producție.

Faptul că UC3022 este un echipament reușit nu mai reprezintă o noutate, bucurându-se deja de aprecierea mai multor specialiști în domeniu, însă aplicația OnAir Lite creată de ATEN pentru el îl transformă într-un produs desăvârșit. Practic, aceasta îi permite oricărui utilizator să creeze conținut de cea mai bună calitate, la nivel profesional – totul cu efort minim.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*