Colliers a intermediat vânzarea proiectului de birouri Dacia One din portofoliul ATENOR către Pavăl Holding

Robert Miklo

Compania de consultanță imobiliară Colliers a intermediat vânzarea proiectului de birouri de clasa A Dacia One, dezvoltat de ATENOR, către Pavăl Holding, proprietarul Dedeman, cel mai mare retailer local de bricolaj. Valoarea tranzacției se situează în jurul valorii de 50 milioane de euro.

Situat în centrul Bucureștiului, la intersecția dintre Calea Victoriei și Bulevardul Dacia, proiectul de birouri de clasă A Dacia One are o suprafață închiriabilă de aproximativ 15.000 de metri pătrați și integrează și clădirea cunoscută sub numele Casa Cesianu, care a fost complet renovată. Clădirea monument istoric a fost construită în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în stil eclectic, și a găzduit Legaţia germană, deschisă la 1 martie 1880, respectiv una din sălile teatrului Constantin Tănase.

Ca o recunoaștere a calității și standardelor înalte de performanță energetică, Dacia One vizează obținerea calificativului “Excelent” în conformitate cu normele BREEAM pentru certificarea verde a clădirilor. Principalul chiriaș al proiectului pre-închiriat în totalitate este ING Tech, hub-ul global de software development al Grupului ING, alături de alți chiriași, precum compania de avocatură Noerr și ESS.

„Dacia One este o proprietate unică și un proiect remarcabil de regenerare dezvoltată de ATENOR pentru zona istorică a orașului București, aflat de acum în portofoliul Pavăl Holding, care include proprietăți de birouri de top în locații cheie ale orașelor București și Cluj-Napoca. Faptul că tranzacția s-a realizat într-un context marcat de pandemie confirmă încrederea investitorului în calitatea proiectului și potențialul pieței de birouri și contribuie la lichiditatea pieței locale de investiții. Estimăm că piața de tranzacții imobiliare comerciale din România a înregistrat un volum de peste 800 milioane de euro în 2021, aproape jumătate din volumul de achiziții implicând investitori din sau preponderent asociați regiunii Europei Centrale și de Est, inclusiv capital românesc”, explică Robert Miklo, Director Investment Services la Colliers.

Tranzacția confirmă capacitatea grupului ATENOR de a dezvolta proiecte de mari dimensiuni care îndeplinesc standardele de înaltă calitate cerute de investitori. Anul acesta, grupul belgian a vândut și proiectul Hermes Business Campus, din nordul Bucureștiului, către fondul de investiții ungar Adventum Group. Totodată, ATENOR continuă lucrările de construcție la complexul de birouri @Expo din zona Expoziției care va avea o suprafață totală de aproximativ 49.000 de metri pătrați și va fi administrat de către Colliers. Activitățile ATENOR în România includ și proiectul rezidențial premium UP-site, construit în zona Floreasca din București, care are o suprafață totală de 26.000 de metri pătrați. Dezvoltatorul a vândut 65% din totalul de apartamente încă din stadiul de proiect.

Odată cu tranzactia Dacia One, Pavăl Holding marchează a treia achiziție de proiecte de birouri, după investițiile precedente: The Bridge în București și The Office în Cluj-Napoca. Portofoliul companiei depășește acum 150.000 metri pătrați de spații de birouri în proiecte sustenabile și de înaltă calitate, în locații privilegiate, care deservesc un portofoliu de clienți remarcabili.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*