CloudCart vizează finanțări de până la 3 milioane de euro și extinderea cotei de piață în zona CEE 

Nikolay Iliev. FOTO Total PR

CloudCart, platformă profesională de eCommerce-as-a-service, recent lansată pe piața locală,  are în plan extinderea cotei de piață din Europa Centrală și de Est și atragerea a până la 3 mil. Eur. într-o rundă de finanțare pre-Series A. Această inițiativă strategică are scopul de a consolida poziția CloudCart ca lider de piață în domeniul comerțului online și de a sprijini dezvoltarea afacerilor online în regiune.

Potrivit reprezentanților companiei, CEE reprezintă o piață de comerț electronic dinamică, dar insuficient deservită, regiunea înregistrând rate de creștere a vânzărilor mai mari decât multe țări din Europa de Vest, valoarea totală a pieței de comerț electronic B2C din CEE depășind 70 mld. dolari*.

CloudCart, care oferă soluții integrate de eCommerce pentru cca. 1600 de clienți, din 7 țări din regiune, și a gestionat tranzacții de pese 300 mil. Eur anul trecut, vizează creșterea cotei de piață în regiune, respectiv atragerea unei runde preliminare de finanțări de până la 3 mil. Eur. Printre actualii investitori se numără Elevator Ventures, entitatea de venture capital a Raiffeisen Bank International (RBI), New Vision 3 (NV3), cu sediul în Bulgaria și Shtilian Shishkov, fondator Sportal Media Group.

„Experiența în eCommerce de peste 18 ani ne-a ajutat să înțelegem mult bine modul în care funcționează piața. Scopul nostru este să creăm nu doar magazine, ci afaceri online de succes. Având în vedere creșterea accelerată a veniturilor noastre, suntem determinați să continuăm să oferim soluții de eCommerce de înaltă calitate și să ne extindem atât prin portofoliul de clienți, cât și prin numărul de țări în care activăm. Prin angajamentul nostru constant față de inovație și experiența dobândită, suntem pregătiți să ne consolidăm poziția de lider pe piața CEE”, spune Nikolay Iliev, CEO și cofondator CloudCart.

Fondurile obținute vor fi folosite pentru accelerarea dezvoltării și extinderii capacității CloudCart pe piața CEE, pentru a sprijini clienții și partenerii din fiecare zonă în care activează compania. Prin extinderea pe piața CEE, CloudCart va permite companiilor din regiune să-și creeze și să-și gestioneze magazinele online fără a fi nevoie de cunoștințe tehnice avansate sau investiții masive în infrastructură.

Modelul unic al companiei, eCommerce-as-a-service, ce presupune un ecosistem complet de soluții care ajută comercianții să crească, de la zona de marketing și vânzări, până la administrarea afacerii, plasează CloudCart în centrul operațiunilor de afaceri eCommerce ale clienților săi.  Mai mult, abordarea Cloudcart implică stabilirea de parteneriate strategice cu jucători locali de încredere în etapa inițială a intrării pe o nouă piață, cum ar fi furnizorii de servicii de plată, companiile de livrare și sistemele ERP, printre alții. Acest model a permis companiei să înregistreze rate de abandon mult mai mici decât jucătorii mari la nivel global, de doar 13% în cazul CloudCart.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*