CESAROM anunță lansarea Pro Club, platformă online dedicată profesioniștilor din domeniul construcțiilor și amenajărilor

Cesarom

Lasselsberger Ceramics România, deținătorul brandului CESAROM și unicul producător local de plăci ceramice, anunță lansarea Pro Club, platformă dedicată profesioniștilor din domeniul construcțiilor și amenajărilor. Aceasta își propune să formeze comunitați de specialiști precum meșteri faianțari sau arhitecți, designeri de interior, dezvoltatori imobiliari, constructori, comunitați care să fie permanent conectate la noutățile si inovațiile CESAROM.

Astfel, toți profesioniștii care se înregistrează în platforma Pro Club au acces direct la o serie de beneficii și programe de fidelizare oferite de companie, precum: promoții cu premii exclusive, acces la evenimente de prezentare a produselor noi, training-uri sau workshop-uri și nu în ultimul rând vor putea fi recomandați în proiectele clienților direcți.

Prima promoție a clubului CESAROM Pro Club este deja anunțată pentru acest an și se desfășoară în perioada 15 ianuarie – 15 aprilie 2023. Premiile oferite sunt, în cazul meșterilor faianțari, o mașină profesională de tăiat plăci ceramice  Rubi TZ 1150, iar pentru arhitecți, designeri și dezvoltatori, 3 telemetre BOSCH GLM 120 C Professional. De asemenea, membrii ProClub care încarcă fotografii și filme de la  proiectele sau lucrările în care au utilizat plăci ceramice CESAROM sunt automat înscriși în promoțiile clubului.

 „Prin platforma Pro Club dorim să ne adresăm direct profesioniștilor din domeniu și să le punem la dispoziție informații și noutăți relevante pentru activitatea lor. Credem că este mai mult decât necesară pe piața din România construirea unei comunități dedicate industriei, care să beneficieze de avantaje precum acces gratuit la evenimentele de specialitate. Procesul de înregistrare în platforma Pro Club este unul facil și rapid, direct din website-ul CESAROM, care a fost actualizat cu o serie de noi funcționalități integrate și un design interactiv”, a  declarat Petrișor Grindeanu, Director General al Lasselsberger Ceramics România.

Noi funcționalități în cadrul website-ului CESAROM

În toamna anului trecut, compania a lansat noua versiune a website-ului CESAROM, ce permite vizualizarea produselor din portofoliu pe categorii,  în funcție de specificul utilizării lor. Acestea pot fi accesate aplicând multiple filtre precum: destinație, tipul designului, culoare, dimensiune sau colecția din care face parte, pentru un proces de căutare mult mai facil pentru clienți. CESAROM pune la dispoziția clienților săi o gamă largă de produse, de la gresie porțelanată și faianță, până la decoruri, mozaicuri sau piese speciale, care ajută la finisarea pardoselilor interioare sau exterioare.

Produsele CESAROM prezentate în cadrul website-ului sunt însoțite de fișa tehnică în care producătorul oferă informații detaliate despre domeniile de utilizare, modul de aplicare, recomandări în alegerea adezivului, a chitului de rosturi, cu informații clare pentru întregul proces de placare.

În plus, produsele pot fi probate prin aplicația web ARdesigner, bazată pe tehnologia realității augumentate. Aceasta funcționează pe conceptul unei „cabine de probă” virtuale, unde utilizatorii au posibilitatea de a vizualiza gresia și faianța CESAROM în propria încăpere.

O altă funcționalitate nouă a webiste-ului CESAROM este „Calculator plăci” pentru fiecare produs, care ghidează clienții în a alege cantitatea corespunzătoare de produse în funcție de tipul acestora, dimensiunea și suprafața în metri pătrați a încăperii. Rezultatul în urma operațiunii de calcul oferă informații despre numărul total de plăci necesare, precum și numărul de cutii, incluzând un plus de 10% ce reprezintă pierderea de montaj. Ulterior, clienții CESAROM au posibilitatea să selecteze și să salveze produsele favorite și cantitățile acestora în secțiunea „Wishlist”, pe care le pot distribui celor alături de care iau deciziile de amenajare, dar și către specialiștii CESAROM, pentru a beneficia de consultanță pentru o alegere potrivită.

În cadrul secțiunii „De unde cumperi” din website, clienții pot accesa harta interactivă cu funcții de filtrare pe județe sau chiar localități, precum și funcția „Drive me there”, pentru a fi ghidați rapid către cele mai apropiate magazine proprii CESAROM sau partenere de unde pot fi achiziționate produsele.

Tot în cadrul noului website, clienții pot beneficia de un tur virtual al noului showroom CESAROM, situat în București, pe Șoseaua Mihai Bravu nr. 12. Acesta propune un concept unic și inovator de expunere și vânzare de plăci ceramice în România, ce oferă clienților consultanță de înaltă specializare, asistată prin aplicații profesionale de proiectare 3D și servicii de livrare la domiciliu.

Noul website CESAROM oferă și o secțiune de „Blog”, cu articole menite să inspire clienții în decorarea și amenajarea propriilor spații. Articolele de blog sunt împărțite pe două categorii: inspirație sau tips & tricks, precum și sfaturi de la specialiștii CESAROM pentru cumpărarea sau placarea cu gresie și faianță a spațiilor.

Clienții pot accesa în cadrul website-ului atât catalogul interactiv cu produse din portofoliul companiei, cât și broșura Soluții Ceramice Complete în format online, ce oferă informații tehnice în detaliu despre soluțiile ceramice CESAROM.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*