Caroli Foods Group devine Furnizor al Casei Regale a României

Caroli Foods Group devine Furnizor al Casei Regale a României. FOTO Brain4strategy PR

Caroli Foods Group, parte a grupului Sigma, a primit înalta distincție de Furnizor al Casei Regale a României pentru produsele marca Sissi, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Palatul Regal, în prezența Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei României și a Alteței Sale Regale Principele Consort.

Marca Sissi a fost recunoscută pentru produse excepționale și de calitate constantă. De asemenea, a fost apreciat angajamentul companiei față de comunitatea locală, în special din județul Argeș, unde se află unitatea de producție Caroli Foods Group, și sprijinul acordat educației și sportului.

“Suntem onorați de distincția acordată mărcii Sissi și aș dori să împărtășesc această realizare cu toți cei 1.300 de colegi ai noștri, cu toate comunitățile și cu consumatorii noștri, cărora le suntem foarte recunoscători. Datorită implicării lor active, ne propunem să menținem calitatea premium în toate aspectele activității noastre, continuând totodată să fim pionieri în inovație”, a declarat Roxana Manolescu – CEO Caroli Foods Group.

Caroli Foods Group continuă să aducă comunităților de pretutindeni din țară alimentele preferate pe care acestea le iubesc, să inoveze prin intermediul lor, să acționeze cu integritate și să inspire prin exemplu. Gama Sissi își are originea în aprecierea companiei pentru excelență și calitate constantă.

Conform statutului, titlul de Furnizor al Casei Regale a României este una dintre cele mai prestigioase recunoașteri ale calității serviciilor și produselor de pe piața locală și se acordă pentru o perioadă de trei ani.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*