„Caravana filmului românesc” se va afla din nou la Zilele Municipiului Brăila, în perioada 13 – 15 august

„Caravana filmului românesc” revine la mijloc de august la Brăila, în perioada 13 – 15 august în Parcul Monument din Brăila, aşa cum o face din 2015 încoace. Şi nu vine oricum, ci cu Capodopere ale cinematografiei naționale, ca să facă şi ea parte din marea sărbătoare a Zilelor Municipiului Brăila – 2021.

Pe 13 august, de la ora 21.00, „Caravana filmului romȃnesc” începe cu … începutul, mai precis cu un „clasic”, „Codin”, peliculă cȃştigătoare în 1963, a Premiului pentru scenariu, la cel mai mare Festival de film din lume, cel de la Cannes. Un romȃn şi doi francezi au colaborat la redactarea scenariului inspirat de romanul omonim scris de fiul oraşului Brăila, Panait Istrati. „Codin” descrie drama unui puşcăriaş, care, ieşit din închisoare, se luptă să trăiască într-un cartier al urbei, caută să se împace cu lumea şi să supravieţuiască respingerii cu care este întȃmpinat pȃnă şi de propria mamă.

Istrati a fost apreciat încă din timpul vieţii în întreaga lume: în 1935, anul morţii sale, opera sa era daja tradusă în 27 de limbi. Aşa că nu e de mirare că acest spirit european a atras atenţia francezilor, care au semnat regia filmului, prin Henri Colpi, şi scenariul, prin francezii Yves Jamiaque şi Henri Colpi, care au colaborat cu romȃnul Dumitru Carabăț, la creionarea acestei lumi a suferinței şi a violenței, redate într-un relief expresionist.

Pe 14 august întoarcem foaia şi vă facem să râdeți cu ecranizarea unei comedii de mare succes, clasice şi ea, Titanic Vals, scrise de dramaturgul Tudor Muşatescu, care a semnat şi scenariul, alături de regizorul Paul Călinescu.

Aventurile unui biet funcționar de bun simț, victimă a femeilor autoritare şi avide de putere din familia sa ba este, ba se vede ales, ba nu, în elita politică a oraşului. Şi, deşi matroanele au avut grijă să “ungă” electoratul, sărmanul Spirache Necşulescu le cere cu onestitate votanților să nu-l aleagă, fiindcă nu e ce le trebuie. Ei, dar onestitatea e pasăre rară în politică, aşa că, fermecați de un cantidat care nu minte, electorii îl aleg pe el, care iese netulburat în fruntea listei. Iar când candidatul inocent e marele şi inegalabilul Grigore Vasiliu-Birlic, e şi spectatorul sigur că partida de comedie e câştigată. În plus, cinefilii prezenți în Parcul Monument vor avea ocazia să îl revadă pe actorul care într-atât de mult și-a iubit orașul natal încât a adăugat numele acestui oraș la numele său. Este vorba, desigur, despre Ștefan Mihăilescu – Brăila.

Dar relația Brăilei cu lumea filmului românesc, prin scriitori, actori, sau regizori care s-au născut în oraşul de la Dunăre, sau şi-au găsit inspirația în poveştile sale nu se conjugă doar la timpul trecut, ci continuă şi în prezent.

Căci iată că dintre brăileni vine regizorul filmului de animație „Aventurile lui Ţuțu”. Ion Octavian Frecea va fi prezent alături de concitadinii săi în Parcul Monument, pe 15 august, de la ora 21.00, pentru a prezenta avanpremiera filmului său pentru copii. Nu doar că l-a regizat, dar l-a şi scris, fiind şi desenatorul principal, căci experiența sa de ani de zile la Studioul Animafilm i-a permis să afle toate tainele profesiei, înainte de a deveni producător independent.

La toate proiecțiile din cadrul „Caravanei filmului românesc” accesul publicului este liber,  în limita locurilor disponibile!

Programul Caravanei filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naționale,  în Parcul Monument din Brăila este următorul:

Vineri, 13 august, ora 21.00: CODIN

Regia: Henri Colpi; Scenariul: Dumitru Carabăț, Henri Colpi

Cu: Alexandru Virgil Platon, Răzvan Petrescu, Mihai Fotino, Françoise Brion

(dramă / 1963/ 98 min.)

Sâmbătă, 14 august, ora 21.00: TITANIC VALS

Regia: Paul Călinescu; Scenariul: Tudor Mușatescu, Paul Călinescu;

Cu: Grigore Vasiliu-Birlic, Silvia Fulda, Kity Gheorghiu Muşatescu, Tamara Buciuceanu, Ștefan Mihăilescu-Brăila

(comedie / 1964/ 100 min.)

Duminică, 15 august, ora 21.00: AVENTURILE LUI ȚUȚU

Regia: Ion Octavian Frecea; Scenariul: Ion Octavian Frecea și Mihai Răzuș

Cu participarea extraordinară a actorilor (voci): Horațiu Mălăele, Mihai Răzuș, Marian Râlea, Marcelo Cobzariu, Tamara Buciuceanu Botez,

(film de animație / 2021 / 76 min.)

Invitat special: Ion Octavian Frecea

Desfășurarea evenimentului implică respectarea tuturor măsurilor de siguranță pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2.

Scopul „Caravanei filmului românesc – Cartea și filmul / Capodopere ale cinematografiei naţionale”, proiect aflat la a IX-a ediție, este acela de a promova filmul românesc, aducând un omagiu cinematografiei naţionale şi cineaştilor români, fiind singura caravana care promovează exclusiv filmul românesc din toate timpurile. „Caravana filmului românesc” aduce filmul românesc în atenția spectatorilor, promovându-l într-o manieră accesibilă. Filme de patrimoniu şi succese ale ultimilor ani, toate sunt prezentate publicului din toate oraşele ţării, mari şi mici, în spaţii diverse. Aceste evenimente, rememorând marile momente ale istoriei şi ale prezentului filmului românesc, contribuie la formarea unei culturi cinematografice a publicului tânăr și le aduce spectatorilor cinefili bucuria revederii marilor creații cinematografice românești.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*