Banca Comercială Română sprijină HOSPICE Casa Speranței în demersul de îngrijire la domiciliul pacienților și a oferit spre folosire 5 mașini din flota companiei

Sediu BCR. FOTO BCR

Banca Comercială Română a venit în sprijinul HOSPICE Casa Speranței, organizația non-profit care a introdus în România conceptul de îngrijire paliativă, printr-o donație de 5 mașini Dacia Logan din flota companiei.

Autovehiculele sunt folosite exclusiv pentru asigurarea vizitelor medicale de îngrijire la domiciliul pacienților și sunt utilizate de către echipele HOSPICE, medici, asistente, psihologi și terapeuți, care vizitează acasă copiii și adulții care se confruntă o boală incurabilă, asigurându-le suportul de care au nevoie.

În prealabil, mașinile donate de BCR, prin intermediul BCR Leasing, au beneficiat de o inspecție amănunțită și au fost reparate, fiind în cea mai bună stare de funcționare.

„Prin donația pe care BCR a făcut-o către HOSPICE Casa Speranței, putem să ajungem mai ușor și să fim mai aproape de pacienții cu boli incurabile pe care îi îngrijim la domiciliu. Această donație vine într-un moment în care, datorită extinderii acestui serviciu, necesitatea era și mai mare. De anul trecut, Fundația noastră are și o echipă de îngrijire la domiciliu dedicată copiilor cu un diagnostic rar sau care le amenință viața. E o premieră nu doar pentru noi, ci pentru București, unde nu exista nicio astfel de echipă. Suntem recunoscători pentru gestul care ne permite să fim acolo unde e nevoie de noi”, afirmă Mirela Nemțanu, CEO HOSPICE Casa Speranței.

Donația BCR este una recurentă, fiind date spre utilizare până în prezent un număr de 9 mașini Dacia Logan. Primele 4 mașini din flota BCR au fost donate în urmă trei ani și, în prezent, sunt scoase din uz. Compania oferă spre folosire mașinile către HOSPICE Casa Speranței pornind de la dorința de a crește mobilitatea echipelor care dezvoltă îngrijirea paliativă la nivel național.

În cei 30 de ani de existență, HOSPICE, care este cea mai mare fundație din România care oferă gratuit servicii specializate de acest tip, a dăruit alinare pentru aproape 40.000 de copii și adulți cu boli incurabile. Organizația are două centre cu servicii integrate în Brașov și București și a dezvoltat servicii complete de îngrijire paliativă, care sunt oferite în centre de zi, ambulatorii și unități proprii pentru internare, la domiciliul pacienților și în spitalele partenere.

 

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*