Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană că a fost anunțată, de către autoritățile italiene, organizarea unei greve naționale, pe durata a 24 de ore, a controlorilor de zbor (ENAV), pentru data de 21 octombrie 2022, care va afecta mai multe zboruri programate pentru călătoriile către și dinspre Republica Italiană.
De asemenea, potrivit unui comunicat al Autorității Naționale a Aviației Civile din Republica Italiană (ENAC), greva convocată de mai multe sindicate din sectorul transporturilor, Filt-Cgil, Fit-Cisl și Uiltrasporti, va afecta inclusiv unele servicii de transport public italiene, existând riscul unor perturbări ale circulației, pe tot parcursul zilei de vineri, 21 octombrie 2022.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Dacă am calculat bine AirPods Max ar ajunge în România la peste 3100 lei. Cine le compară cu Bose QuietComfort 35 II – un standard în acest domeniu, vede un […]
Star Taxi, cea mai mare aplicație de e-hailing din România, lansează serviciul Business Corporate dedicat companiilor, prin care acestea pot asigura transportul decontat angajaților. Noua opțiune a fost integrată după […]
Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) atrage atenția călătorilor asupra riscurilor asociate achiziționării de pachete turistice de la entități neautorizate. Recentele informații privind o companie din Satu Mare, „Posing […]
Be the first to comment