12.398 doze din aluminiu şi 11.059 PET-uri colectate în primele cinci oraşe din Naţionala de Reciclare.  Campania continuă în Oradea, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Constanţa şi Bucureşti

Campanie de reciclare la nivel național

Campania Naţionala de Reciclare s-a adresat celor aproape 2 milioane de locuitori din cele 5 oraşe în caravana areuşit să ajungă până în prezent – Tulcea, Iaşi, Suceava, Bacău şi Sibiu, unde s-au colectat 12.398 doze din aluminiu (190 kg) şi 11.059 PET-uri (371 kg). Au fost premiaţi 319 campioni ai reciclarii, iar mesajul a ajuns la aproximativ 14.000 de persoane care au tranzitat zona în care a fost amplasată caravana. În mediul online, mesajul a ajuns la 193.000 de persoane.

Reciclarea dozelor şi a sticlelor din plastic continuă în oraşele Oradea, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Constanţa şi Bucureşti;

Campania este derulată de Asociaţia Alucro şi Every Can Counts România, în parteneriat cu GreenPoint Management, PENNY, Coca-Cola HBC, Bergenbier S.A. şi Can Pack Recycling, cu sprijinul autorităţilor locale;

Naţionala de Reciclare, campania prin care Asociaţia Alucro îşi propune să mobilizeze publicul din România să recicleze doze din aluminiu şi sticle din plastic, a ajuns până acum în cinci oraşe din ţară – Tulcea, Iaşi, Suceava, Bacău şi Sibiu –  unde au fost colectate 12.398 doze din aluminiu (190 kg) şi 11.059 PET-uri (371 kg). În aceste oraşe au fost premiaţi 319 campioni ai reciclarii, iar mesajul a ajuns la aproximativ 14.000 de persoane care au tranzitat zona în care a fost amplasată caravana. În mediul online, mesajul a ajuns la 193.000 de persoane.

Campania a debutat pe 24 septembrie 2020 şi continuă până la finalul lunii octombrie. În perioada 15-17 octombrie, caravana campaniei va staţiona în Centrul Civic din oraşul Oradea (punct de reper zona de lângă Parcul 1 Decembrie), unde îi aşteaptă pe orădeni să depună materialele colectate, în intervalul orar 10.00-18.00, în schimbul cărora vor beneficia de premii.

5 doze din aluminiu goale sau 20 PET-uri = o doză de bere Bergenbier, diverse sortimente

10 doze din aluminiu goale sau 15 PET-uri = un recipient 4 compartimente

15 doze goale sau 25 PET-uri = o pensulă alimentară din silicon

20 doze goale sau 30 PET-uri = un curăţitor ceramic pentru legume

25 doze goale sau 40 PET-uri = o cutie de alimente

30 doze goale sau 60 PET-uri = o tavă cu bază detaşabilă

40 doze goale sau 80 PET-uri = o tigaie dim. 24 cm

45 doze goale sau 90 PET-uri = o tavă teflon

50 doze goale sau 100 PET-uri = recipient apă formă de doză

55 doze goale sau 110 PET-uri = o lingură cântar electronic

60 doze goale sau 120 PET-uri = o sticlă cu bluetooth

65 doze goale sau 140 PET-uri = un mixer vertical

70 doze goale sau 160 PET-uri = un storcător de citrice

75 doze goale sau 170 PET-uri = un set de 5 cuţite cu tocător

80 doze goale sau 180 PET-uri = un mixer de mână

Naţionala de Reciclare este o iniţiativă a Asociaţiei Alucro, organizaţie care derulează în România programul Every Can Counts, sprijinită de GreenPoint Management, PENNY, Coca-Cola HBC, Bergenbier S.A. şi Can Pack Recycling. Campania se desfăşoară cu sprijinul autorităţilor locale şi îşi propune să contribuie la conştientizarea importanţei colectării şi reciclării dozelor din aluminiu şi a PET-urilor, cât şi să creeze o comunitate activă şi înclinată spre un comportament responsabil faţă de resursele de care dispunem.

Campania va continua în oraşele Cluj-Napoca (18-20 octombrie), Târgu Mureş (21-23 octombrie), Constanţa (24-26  octombrie), Bucureşti (27-29 octombrie). Locaţiile de desfăşurare pentru fiecare oraş vor fi comunicate pe site-ul www.alucro.ro şi pe pagina de Facebook a evenimentului: Facebook.com/EveryCanCountsRomania.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*