Tot mai puțini români din orașe dețin locuința în care trăiesc, procentul scăzând la 70,5% în 2026, de la 73% anul trecut. În schimb, numărul celor care stau în chirie a crescut la 15,9%, de la 11,3% în 2025, arată un sondaj realizat de Unlock Market Research pentru Colliers, pe un eșantion de 1.000 de persoane din mediul urban. În același timp, interesul pentru cumpărarea unei locuințe este mai mare, 42,5% dintre respondenți spunând că vor să cumpere în următoarele 6 – 12 luni, comparativ cu 35,2% anul trecut. Totuși, acest interes nu se vede și în tranzacțiile efectuate, iar vânzările de locuințe au scăzut cu aproximativ 20% în primele două luni din an, atât în București, cât și la nivel național.
Datele indică o schimbare reală în piață, nu doar un efect statistic, subliniază consultanții Colliers. Presiunea se vede cel mai clar în rândul categoriilor care au oricum o capacitate financiară mai limitată, în special tinerii și gospodăriile cu venituri mai reduse. Pentru aceștia, creșterea prețurilor, costul finanțării și lipsa unei oferte suficient de bine calibrate pe segmentul accesibil fac ca trecerea de la intenția de cumpărare la tranzacția propriu-zisă să fie tot mai dificilă. Cu alte cuvinte, interesul pentru achiziție există, dar pentru o parte tot mai mare a pieței momentul cumpărării este amânat.
„Piața intră într-o fază de ajustare, în care diferența dintre intenție și tranzacție devine tot mai vizibilă. Creșterea prețurilor, costul finanțării și oferta limitată de locuințe noi fac ca decizia de cumpărare să fie amânată, mai ales în rândul tinerilor. În paralel, chiria devine o soluție folosită pe termen mai lung, nu neapărat ca alegere, ci ca efect al acestor constrângeri. Practic, cererea nu dispare, dar se transformă într-o cerere latentă, care așteaptă condiții mai favorabile pentru a se concretiza în tranzacții”, explică Gabriel Blăniță, Director Valuation & Advisory Services la Colliers România.
În plus, criteriile de alegere devin tot mai selective. Cumpărătorii nu se mai uită doar la prețul de achiziție, ci tot mai mult la costul total al locuirii: cheltuieli cu energia, accesul la transport, timpul petrecut în trafic, proximitatea față de servicii și calitatea generală a proiectului. În aceste condiții, locuințele bine poziționate și eficiente energetic își mențin mai bine atractivitatea, în timp ce restul ofertei devine mai greu de absorbit fără ajustări comerciale sau o poziționare mai clară pe segmentul de preț accesibil.
Presiunea este resimțită în principal în rândul populației tinere, sub 35 de ani, unde scăderea accesului la proprietate și creșterea ponderii chiriei sunt cele mai vizibile. Pentru această categorie, tranziția de la chirie la achiziție devine mai lentă și mai dificilă, ceea ce indică o întârziere tot mai mare a momentului de intrare în proprietate.
Această dinamică se vede și în evoluția pieței, unde numărul tranzacțiilor a scăzut cu aproximativ 20% în primele două luni din an, atât în București, cât și la nivel național. În același timp, oferta limitată de locuințe noi restrânge opțiunile disponibile pentru cumpărători și contribuie la menținerea presiunii asupra prețurilor și chiriilor. În aceste condiții, principala constrângere a pieței nu este lipsa cererii, ci accesibilitatea, influențată de costul finanțării, nivelul prețurilor și potrivirea dificilă dintre ofertă și bugetele actuale ale cumpărătorilor. Astfel, piața transmite un semnal clar, interesul pentru cumpărare rămâne ridicat, dar se transformă mai greu în tranzacții efective, pe fondul unei nepotriviri între așteptările cumpărătorilor și condițiile reale din piață.
Această evoluție confirmă faptul că principala temă a pieței rezidențiale nu este lipsa interesului pentru proprietate, ci deteriorarea accesibilității reale. Pentru multe gospodării, mai ales pentru cei aflați la început de drum, locuința dorită rămâne teoretic în zona de interes, dar devine tot mai greu de susținut financiar fără un avans mai mare, două venituri stabile sau compromisuri privind suprafața, localizarea ori vechimea imobilului.
„Această diferență între intenție și tranzacție conturează una dintre principalele teme ale începutului de an în piața rezidențială și va continua să influențeze evoluția acesteia pe termen scurt. În perioada următoare, evoluția pieței va depinde în mare măsură de modul în care se vor ajusta condițiile de finanțare și de ritmul în care vor fi livrate proiecte noi. Un factor important va fi și capacitatea dezvoltatorilor de a adapta oferta la nivelul actual al cererii, în special în segmentul accesibil. În acest context, ne așteptăm la o piață mai selectivă, cu decizii de cumpărare mai bine calibrate și cu un ritm de tranzacționare care va reflecta mai clar aceste ajustări”, conchide Gabriel Blăniță.

Be the first to comment